Il Luce și Țiriac vorbesc de viitorul lui Dinamo! Dar prezentul?!

Ion Țiriac e tot mai aproape să devină patronul lui Dinamo, au titrat multe site-uri de sport, pornind de la o afirmație recentă a lui Mircea Lucescu.

Il Luce, acum în vârstă de 78 de ani, susține că multimilionarul Ion Țiriac, 84 de ani, are în plan Dinamo. Dar undeva într-un viitor imprevizibil!

Cine trebuie să salveze Dinamo acum…

„Am avut o discuţie cu Ion Ţiriac, ca doi oameni de sport. Nu se pune problema (n.r. să ajungă acum Mircea Lucescu la Dinamo), cât timp Dinamo nu are un stadion e greu pentru cine vrea să investească. Nu ai în ce să investeşti. Trebuie creată o bază, o academie foarte serioasă, reevaluarea zonei. Zona lui Dinamo este foarte accesibilă pentru suporteri, stadionul poate fi foarte folosit. E central!”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.

Atâta timp cât echipa se află în pericol de retrogradare, Mircea Lucescu nu este pregătit să se implice la Dinamo. Pentru ca el şi Ion Ţiriac să ajungă la echipă, marele antrenor român aşteaptă ca atât suporterii, cât şi conducerea să se implice pentru salvarea echipei.

Ce vrea Țiriac: ”Nu suportăm în niciun fel nereușita”

Totodată, Mircea Lucescu a întărit ideea că Ion Ţiriac şi-ar dori să se implice la formația roș-albă, dar are nevoie de certitudini. Conform celor relatate de antrenor, Ţiriac vrea să fie convins că eforturile pe care le-ar putea face vor aduce rezultate şi că va beneficia de sprijin total şi de implicare din toate părţile.

,,Lumea de acolo trebuie să încerce să salveze echipa, în primul rând. Eu nu sunt Mafalda, nu pot să discut (n.r. despre salvarea de la retrogradare). E o nevoie de o participare totală a suporterilor, a conducerii, ca să treacă peste momentele astea. Vedem despre ce e vorba.

În orice caz, Ţiriac vrea să se implice, dar vrea să aibă convingerea că implicarea lui duce la rezultate. Noi nu suportăm în niciun fel nereuşita”, a mai adăugat Mircea Lucescu.

Citește și

Gabriel Firea nu uită și nu iartă în relația cu Robert Negoiță: ”Să le tăiăm și să le împărțim în șase?!”