Icoana Maicii Domnului de la Dălhăuți, scoasă pentru a ajuta în lupta cu coronavirusul

La îndemnul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Icoana Făcătoare de Minuni de la Dălhăuți, mănăstire aflată la 20 de kilometri de Focșani a străbătut sâmbătă bulevardul principal al orașului din Vrancea, oprindu-se pentru scurte momente în dreptul bisericilor aflate la stradă. Totul pentru a ajuta în lupta contra epidemiei de coronavirus care a ajuns și la noi în țară.

Icoana Maicii Domnului a fost plimbată într-un autoturism de teren, iar în altă mașină au fost instalate boxe audio, de unde au răsunat la volum maxim cântece religioase. Icoana de la Dălhăuți a ajuns și la Adjud și de acolo în localitatea buzoiană Nehoiu. Cei câțiva credincioși care se aflau în biserici la momentul respectiv au întâmpinat cu flori Icoana.

Legenda acestei icoane spune că ar fi una dintre cele şapte icoane pictate de însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, fondatorul iconografiei creştine. Specialiştii sunt însă de părere că icoana a fost pictată câteva secole mai târziu, fiind o copie după o icoană a Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca.

Citește și:

Mănăstirea Dălhăuți, adăpostul minunilor săvârșite de Maica Domnului