--> -->

I-au pregătit și loja, dar nu vine la Dinamo!

Astăzi, au apărut informații vizavi de interesul pe care Claudiu Florică l-a manifestat pentru Dinamo, omul de afaceri transmițând că vrea să investească la echipa din Ștefan cel Mare după implementarea noului plan de reorganizare (detalii aici).

Inițial, a fost interesat

În afara lui Florică, printre oamenii de afaceri cu care noii conducători de la Dinamo au purtat tratative a fost omul de afaceri buzoian Gheorghe Manole.

”L-am rugat pe Andrei să mă lase o săptămână și o să dau un răspuns. Merg la meciurile lui Dinamo și, mai nou, îmi cultiv și nepotul în acest sens. Sunt suporterul echipei de 55 de ani”, a spus Gheorghe Manole săptămânile trecute.

La meciul cu Gloria Buzău, de duminica trecută, scor 1-1, dinamoviștii au pregătit o lojă și pentru Gheorghe Manole, cel mai important afacerist din Buzău, unul dintre șefii de la Eximprod. Milionarul nu a putut ajunge la stadion, însă a fost reprezentat de fiul său, nepotul și bunicul juniorului din partea mamei.

Din păcate pentru dinamoviști, informațiile ProSport sunt că Gheorghe Manole a refuzat, pentru moment, să investească la Dinamo, alte afaceri fiind prioritare pentru unul dintre cei mai importanți jucători în piața energiei verzi.

Ce va urma

Alți oameni de afaceri ofertați pentru a se alătura noilor acționari de la Red&White așteaptă ca noul plan de reorganizare, propus de administratorul judiciar, să fie votat în Adunarea Generală a Creditorilor, apoi aprobat de judecătorul sindic.

Dacă acest lucru se va întâmpla, SC Dinamo 1948 SA scapă de 5 milioane de euro din datoriile de la masa credală.

Până atunci, șefii au de rezolvat problema datoriilor curente, următorul termen în procesul de insolvență fiind la începutul lunii Aprilie, mai exact în data de 3.

Citește și

Orașul din România recomandat de revista Time: ”Ușor de luat la pas”