Horia-Roman Patapievici, 66 de ani, s-a retras de mai bine de un deceniu din viața publică. Scriitor, fizician, filosof și eseist român contemporan, Patapievici a scos la lumină ultima carte în 2019, „Anii urii”, al 12-lea volum publicat.
Invitat în cadrul podcast-ului „Fain și simplu” al lui Mihai Morar, Patapievici a mărturisit că a avut multe momente în viața sa în care a fost dezgustat de modul cum a fost tratat în țara natală, dar niciodată nu a luat în calcul să părăsească România.
„Când intri în hazna”
„De ce m-am retras? Când intri în hazna, apoi trebuie să te speli bine, să te duci la o apă limpede. Eram complet ars. Așa cum spunea Corneliu Baba în 1990, după a treia venire a minerilor la București: «Nu cred că există popor care să-și urască mai mult elitele decât poporul meu».
Eram tentat să subscriu total la vorbele lui Țuțea, care, după votul electoral de la 20 mai 1990, a afirmat: «Și când te gândești că am făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor de idioți».
Mi se păreau diagnostice teribile, dar exacte. Am avut oferte de a pleca în străinătate. Atunci, în comunism, a fost o propunere. Mulți prieteni de-ai mei au plecat, era o modă «plecatul».
Consider să cred că a fost o eroare că au plecat atât de mulți ani, dar n-am vrut să plec pentru că există ceva în mine de țăran! Ceva de om foarte atașat de sol, de pământ, de «glasul pământului», să-i zicem așa”, a reacționat Horia-Roman Patapievici.
„Nu-mi mai pot organiza timpul fără telefon”
Una dintre mințile inteligente ale României, Patapievici s-a amuzat pe seama faptului că a ajuns să fie și el dependent de gadget-urile personale.
„Nu mai pipăim lumea cu degetul, ci cu ecranul. Prin intermediul influencerilor. Am și eu telefon mobil și laptop, nu-mi mai pot organiza timpul pe care-l am fără agenda telefonului. Citesc cărți pe acest telefon. Pot exploata timpul liber de jumătate de oră pe care-l am la dispoziție, nu-l pierd. Plus internetul. O binefacere.
Opere la care nu ai acces în orice bibliotecă. Am zeci de volume pe care mi le-am organizat pe teme, pe subteme. Mi-am exportat o parte din minte în acest depozit. Este paradisul! În același timp mă deprimă cum, în restaurante, oamenii stau față în față și se uită doar în telefonul mobil”, a reacționat Patapoevici.
Citește și
Parcul de lux al lui Dorian Popa: ce mașini deține, după ce-a plecat de la Matiz