Haos total în Superliga: programul primei etape schimbat pentru a PATRA oară

Haos total în ceea ce privește programările meciurilor din Superligă. Deținătorii drepturilor TV și Liga Profesionistă au schimbat pentru a PATRA oară prima etapă din play-off și play-out.

Derby-ul Clujului a făcut permutări

De această dată, Jandarmeria a blocat desfășurarea unui meci duminică seară. Mai exact, derby-ul Clujului, duelul dintre Universitatea și CFR Cluj.

Motivul? Duminică, pe 15 martie este sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Cum meciul este unul de risc maxim, oficialii Jandarmeriei n-au fost de acord cu programarea partidei de pe Cluj Arena, duminică seară.

Cum arată programarea LPF pentru etapa #1

Vineri, 13 martie
17:30 UTA Arad – Hermannstadt
20:30 U Craiova – FC Argeș
Sâmbătă, 14 martie
18:15 Oțelul – Csikszereda
21:00 Rapid – Dinamo
Duminică, 15 martie
15:00 Farul – Petrolul
20:30 FCSB – Metaloglobus
Luni, 16 martie
17:30 FC Botoșani – Slobozia
20:30 U Cluj – CFR Cluj

Schimbări din oră în oră pentru etapa 1: FCSB – în centrul atenției!

U Cluj și CFR Cluj nu sunt singurele echipe afectate de schimbarea zilelor sau a orelor de desfășurare.

Debutul lui Mirel Rădoi fusese programat inițial vineri, 13 martie, apoi mutat sâmbătă de la 20:30, apoi în aceeași zi de la ora 18:15.

Acum a fost mutat duminică, de la 20:30.

Probleme de programare au fost și la meciul Farul – Petrolul. Programat inițial pentru sâmbătă la ora 18:15, acesta a fost mutat luni de la 20:30, iar cu penultima modificare a ajuns să se joace sâmbătă de la 18:15.

Acum s-a schimbat din nou, iar meciul a fost pus duminică de la ora 15:00.

Citește și

Reînvie o comoară istorică a Capitalei: „Emblema Bucureștiului”