Halep și Mouratoglou: ”Hai la treabă!”

Veste importantă nu doar pentru tenisul român, ci și pentru cel internațional. Simona Halep (31 de ani, 20 WTA) are un nou antrenor: Patrick Mouratoglou.

După despărțirea de Darren Cahill, Simona Halep colaborează din nou cu un nume mare din tenisul mondial, după ce în ultima perioadă a lucrat cu Adrian Marcu, Daniel Dobre sau Morgan Bourbon.

”Sunt entuziasmată”

Jucătoarea a postat pe Twitter o fotografie cu cei doi și mesajul ”Sunt entuziasmată de un nou capitol. Hai să ne punem pe treabă”.

De la începutul lunii martie, Simona Halep s-a antrenat la academia lui Patrick Mouratoglou, din Biot, Franța. Ea a fost pregătită de unul dintre antrenorii școlii (Morgan Bourbon) la turneul de la Indian Wells, iar acum va începe o colaborare cu francezul de 51 de ani.

”De azi sunt antrenorul full-time al Simonei Halep”

Si francezul a postat pe Twitter un mesaj cu privire la noua colaborare.

”Azi încep un nou capitol în cariera mea. Sunt antrenorul full-time al Simonei Halep. În ultimele 8 luni am realizat cât de mult îmi lipsește să antrenez. E pasiunea vieții mele și simt că mai am mult de dat. Simona a venit la Academia Mouratoglou înainte de Indian Wells. Am trecut pe câteva dintre antrenamentele ei pentru a o vedea.

La finalul finalul acelei săptămâni, m-a întrebat dacă sunt disponibil pentru a o antrena. Am un respect enorm pentru ea, dar atunci nu se punea problema.

Acum câteva săptămâni am avut o discuție cu Serena. S-a ivit ocazia să lucrez cu altcineva, cel puțin pe termen scurt”, a scris antrenorul francez.

Patrick Mouratoglou, colecție de vedete

De-a lungul carierei sale, antrenorul a lucrat cu o mulțime de nume importante din tenis, cel mai important fiind Serena Williams. Pe lista lui Mouratoglou se află nume ca Marco Baghdatis (1999-2006), Anastasia Pavlyuchenkova (2007–2009), Yanina Wickmayer (2009–2012) sau Grigor Dimitrov (2012).

În 2012, francezul a început cea mai de succes colaborare a sa. Mouratoglou a devenit antrenorul Serenei Williams, colaborare ce i-a adus americancei 10 din cele 23 de turnee de Grand Slam din carieră.

Australian Open (2015, 2017)
Roland Garros (2013, 2015)
Wimbledon (2012, 2015, 2016)
US Open (2012, 2013, 2014)
Medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2012

La începutul lunii martie, presa internațională a speculat că Serena și Mouratoglou s-au despărțit, după ce acesta și-a scos de pe Instagram mesajul ”Antrenorul Serenei Williams”, iar până azi nu a existat însă niciun anunț oficial cu privire la despărțire.

Din 2018, alte două nume importante se antrenează sub umbrela lui Mouratoglou: Stefanos Tsitsipas și Cori Gauff.

Citește și

Închisoare cu executare pentru Elena Udrea