Simona Halep va începe parcursul de pe tabloul de simplu de la Miami cu un meci împotriva lui Caroline Garcia, din Franța. Jucătoarea din Hexagon a făcut să nu avem un duel românesc în turul 2 al turneului din Florida.
Caroline Garcia s-a impus ușor în fața Mihaelei Buzărnescu. Doar 62 de minute a durat partida dintre cele două. Venită din calificări, Mihaela a pierdut în două seturi, încheiate cu 1-6, 2-6. Va pleca de la Miami cu 10.000 de dolari și 10 puncte în clasamentul WTA, care o vor urca nu mai puțin de 5 poziții, până pe 132.
Simona Halep și Caroline Garcia vor juca în această seară, nu înainte de ora 23:00, ora României, al optulea meci direct. Până acum, Simona are un avantaj clar. A învins-o pe franțuzoaică de 7 ori, la Sydney 2016, Toronto 2017, Turneul Campioanelor 2017, Roma 2018, Montreal 2018 și Fed Cup 2019. Garcia a câștigat o singură dată, la turneul de la Beijing, în urmă cu 4 ani.
Pe lângă Simona Halep, România o mai are în turneul de la Miami și pe Sorana Cîrstea, locul 66 în lume. Ea se va duela cu Anett Kontaveit pentru un loc în turul 3 al competiției cu premii totale în valoare de 3.260.190 de dolari. La ultima ediție a acestei întreceri, Simona Halep a pierdut în semifinale în fața Karolinei Pliskova, 5-7 1-6.
Citește și