Greva din Educație, în a doua săptămână. Prima reacție după discuții: ”Continuăm”

Greva din Educaţie continuă şi luni, 29 mai, zi în care trebuie să înceapă înscrierile la examenul de Bacalaureat 2023.

În week-end nu au avut loc negocieri, iar duminică, purtătorul de cuvânt al Guvernului le-a prezentat cadrelor didactice aceeași ofertă respinsă de profesori.

Ministrul Marius Budăi a avut de la ora 14.00 noi discuții cu sindicaliștii din Educație.

Președintele FSLI cere garanții

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, a declarat după ieșirea de la negocieri că greva continuă. „Vrem să ni se garanteze printr-un act normativ că un profesor debutant va avea un salariu cel puțin egal cu cel mediu pe economie”, a spus el, precizând că așteaptă o întrevedere cu președintele Iohannis pentru a clarifica situația cadrelor didactice.

„Protestul de mâine se va ține. Nu există niciun motiv să renunțăm la el”, a spus și președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor la finalul discuțiilor cu Marius Budăi.

El a precizat că nu poate vorbi despre „un pas înainte” după noile discuții și că singurii care pot decide acest lucru sunt profesorii.

Întâlnire cu Johannis marți

Cele trei mari federaţii sindicale din învăţământ i-au adresat preşedintelui Klaus Iohannis, „în calitate de mediator între stat şi societate”, solicitarea de a se întâlni marţi, 30 mai, cu Birourile Executive ale sindicatelor pentru a rezolva problema profesorilor, potrivit documentului publicat de Libertatea.

„Eu fac tot posibilul, ce îmi stă mie în putere, ca ministru al muncii. Nu știu dacă discuțiile cu mine vor închide greva. Liderii coaliției vor veni și ei cu un răspuns. Nu la Ministerul Muncii se decide ce înseamnă cheltuielile la buget”, a afirmat ministrul Budai.

Cu referire la posibilitatea emiterii unei OUG prin care un profesor debutant să aibă 4.000 de lei net, Budăi a spus: „Din punct de vedere legal, am dat în studiu această problemă, să vedem dacă avem cum acoperi legal această chestiune. Este clar că atunci când propui un minim pentru un profesor debutant, trebuie să crești grila în continuare. Bani niciodată nu sunt, dar de aceea avem un dialog, să gasim varianta cea mai corectă pentru toata lumea”.

Citește și

Cum a ajuns un român primar în Spania. Este deja la al treilea mandat. Un altul e în Germania