Grecia vrea să deschidă sezonul estival de la 1 martie. Care sunt condițiile

Grecia plănuiește să primească anul acesta turiști de la 1 martie, mai devreme decât în oricare alt an.

Primul pas în planul de deschidere a sectorului turistic este relaxarea restricţiilor de călătorie pentru cetăţenii Uniunii Europene, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Fie la liber, fie cu RT-PCR

”Ţara noastră ia toate măsurile pregătitoare necesare în acest an pentru a putea primi vizitatori în sezonul estival mai devreme ca până acum, la 1 martie”, a declarat ministrul turismului din Grecia, Vassilis Kikilias.

Tot vineri, ministrul grec al sănătății, Athanasios Plevris, a anunțat că aceia care au un certificat european de vaccinare valabil vor putea intra în Grecia fără un test COVID obligatoriu. Măsura va fi valabilă începând cu data de 7 februarie.

Cu toate acestea, cei nevaccinaţi vor fi în continuare obligaţi să prezinte un test negativ PCR efectuat în ultimele 72 de ore sau un test rapid antigen negativ efectuat în ultimele 24 de ore la intrarea în ţară.

Vor să-și revină cu turismul

De marți, 1 februarie, certificatele verzi care au depășit nouă luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID expiră.

Astfel, potrivit noii reguli stabilite de Comisia Europeană, dacă a fost depășită această perioadă, va fi necesară efectuarea dozei booster pentru obținerea unui nou certificat.

În 2021, Grecia a deschis sezonul turistic pe 14 mai.

În perioada ianuarie – noiembrie 2021, Grecia a primit peste 7,2 milioane de turişti. Ținta autorităţilor de la Atena este ca, în 2022, sectorul turismului să se apropie de nivelul record din 2019, când veniturile din turism ale Greciei au depăşit 18 miliarde de euro.

Citește și

Fără certificat verde la intrarea în mall-uri. Condiții discutate azi de CNSU