--> -->

Preferă să stea la Săftica: ”E perfect așa”

Golgheterul lui Dinamo, Alexandru Pop, vrea să profite la 29 de ani de oportunitatea de a evolua pentru Dinamo, club pe care l-a ales fără să stea pe gânduri.

”N-am negociat nimic”

Înainte evoluase la Odorheiul Secuiesc, în Liga 3, unde a jucat finala de promovare pentru Liga 2, pierdută la penalty-uri. ”Am fost golgeterul seriei. După ce s-a terminat, am primit un telefon de la Dinamo. În secunda doi am spus ”da”, n-am negociat nimic.

Chiar dacă vedeam la știri ce probleme sunt la club, sincer, nu mă interesa deloc. Când am auzit că e vorba de Dinamo am zis că trebuie să profit de această ocazie. E unic în viață să joci pentru acest club. Între timp lucrurile s-au reglat și merg înspre bine.

Avem cele mai bune condiții și progresăm în fiecare zi. Am început să ne cunoaștem între noi, să înțelegem ce ne cere Mister, să creăm o familie”, a spus Pop pentru Playsport.

De ce locuiește la cantonament

Vârful dinamovist locuiește în cantonamentul „câinilor”, la Săftica, alături de alți jucători ai roș-albilor: „Din iulie, de când am ajuns, locuiesc la Săftica. Mai stau aici Filip (n.r. Dujmovic), Buleică, Bobea, Șerban, Bena… După ce se termină antrenamentul avem masă, avem bucătar, ne odihnim, avem liber. Sala e deschisă la orice oră, putem face recuperare, putem folosi terenul. E un mediu profesionist și putem profita la maximum.

Avem teren sintetic, pe care-l putem folosi și la iarnă, plus terenul de iarbă de care are lumea grijă. Îmi priește mai mult să stau aici. Chiar dacă sunt însurat, soția mea stă la Cluj, pentru mine e perfect să stau aici, e liniște, mă gândesc doar la fotbal. Tot ce vedeți e doar în jurul fotbalului”.

Citește și

Bucureștenii vor avea facturi duble la căldură față de iarna trecută. Anunțul primarului Nicușor Dan