Gigi Becali sigur pe FCSB: ”Divinitatea”

Gigi Becali (63 de ani), patronul FCSB, este extrem de încrezător înainte de meciul cu CS Universitatea, programat duminică, 8 mai, de la ora 19:30 (DigiSport 1, OrangeSport 1, PrimaSport 1).

”Prea puternici”

”Echipa noastră e prea puternică acum”, susține latifundiarul. Echipa lui este la 2 puncte în spatele liderului CFR Cluj, campioana ultimelor patru ediții.

Cu 3 victorii în ultimele 3 etape din play-off, FCSB ar deveni campioană. Echipa lui Toni Petrea are un parcurs excelent în play-off, 6 victorii și o singură înfrângere, o serie care l-a entuziasmat peste măsură pe Gigi Becali.

Patronul vicecampioanei este convins că echipa sa va pleca cu toate cele 3 puncte din Bănie. Totuși, consideră că Divinitatea va decide soarta campionatului: ”Dacă vrea Domnul să luăm campionatul noi, îl vom lua”.

”Nu ne poate învinge nimeni acum”

”Eu nu mai vreau să zic la ce mă aștept. Cum vrea Domnul! Dar dacă este după lucrurile lumești, valoarea este de partea noastră, suntem în formă. Nu știu dacă Craiova e în formă prea mare. În repriza a doua cu Voluntariul…

Normal, e un joc pe care trebuie să-l câștigăm și ai cât de cât emoții, dar echipa noastră e prea puternică acum, avem jucătorii prea în formă, nu cred că ne poate învinge cineva acum. Egal? E greu, nu ne poate opri nimeni.

E posibil orice, ce vrea Dumnezeu. E posibil să îi bată Piteștiul și Craiova pe CFR și să nu mai conteze ultima etapă. E posibil să facem noi egal. Ei joacă cu Argeș, noi cu Craiova. Ei cu Craiova, noi cu Voluntariul, acasă la noi. Dacă vrea Domnul să luăm campionatul noi, îl vom lua. Până acum, a făcut minune. Să vedem dacă vrea până la capăt”, a declarat Becali la Pro Arena.

Program FCSB în ultimele 3 etape:

vs. CSU Craiova (deplasare)
vs. FC Voluntari (deplasare)
vs. CFR Cluj (acasă)

Program CFR Cluj în ultimele 3 etape:

vs. FC Argeș (deplasare)
vs. CSU Craiova (acasă)
vs. FCSB (deplasare)

Citește și

Ilinca Vandici se apără: ”Ipotetic”