Gestul lui Deaconu pentru Dinamo! Care ar fi condițiile transferului

Ronaldo Deaconu (26 de ani), fotbalistul dorit de Dinamo, fan declarat din copilărie al „câinilor”, șochează.

Mijlocașul a propus, prin apropiații săi contactați de club, că semnează pe salariul minim pe economie și, doar dacă echipa se salvează de la retrogradare, solicită aproximativ 70.000 de euro!

Nu este interesat de bani

În prezent la Korona Kielce, fostul jucător de la Gaz Metan Mediaș, intră în ultimele șase luni de contract și și-ar dori să revină în România, nemulțumit de statutul său în tabăra polonezilor, dar și de stilul de joc din Ekstraklasa, unul bazat, în mare parte, pe contactul fizic.

Acest detaliu a fost confirmat deunăzi și de Pawel Golanski, directorul sportiv al celor de la Korona (detalii aici).

În plus, Ronaldo, care a făcut junioratul în Ghencea, este dinamovist de mic, detaliu pe care l-a afirmat în mai multe interviuri. Acest aspect pare să conteze și în negocierile între părți.

Surse din cadrul clubului Dinamo au povestit pentru ProSport că mijlocașul central le-a transmis oficialilor lui Dinamo că factorul material nu este foarte important.

Astfel, fotbalistul a cerut, în discuțiile purtate prin intermediari cu reprezentanții „câinilor”, că vrea să își primească banii, este vorba de o sumă de aproximativ 70.000 de euro până în vară, doar în cazul în care echipa se salvează de la retrogradare.

Dar, apoi, vrea să plece în orice moment

Totuși, Ronaldo cere un contract pe durată scurtă, un an, un an și jumătate, în timp ce șefii „câinilor” ar vrea să semneze pe mai mulți ani, plus să fixeze clauze de reziliere mai mari. Aici, lucrurile s-au blocat.

„Avem un proiect pe o lungă perioadă…”, acesta este mesajul transmis de șefi tuturor țintelor aflate pe lista roș-albilor.

Citește și

Cristi Tănase a fost prins drogat la volan: „Avea o privire și un comportament ciudat”