Un număr de 156 de persoane au fost la recepţia de la Palatul Cotroceni oferită de preşedintele Klaus Iohannis astăzi, cu ocazia Zilei Naţionale.
Din cei 156 de invitaţi la recepţie, 20 au fost jurnalişti.
VIP-urile de la întâlnire
Astfel, au fost invitaţi preşedinţii Camerelor Parlamentului, vicepreşedinţii Camerelor, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai instituţiilor cu rang de ministru conform Legii 215 şi reprezentanţii cultelor.
Printre participanţi s-au numărat preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, miniştri ai Cabinetului său, fostul preşedinte Emil Constantinescu, şefii SRI, Eduard Hellvig, şi SIE, Gabriel Vlase, Patriarhul Daniel.
Retragere diplomatică
„Suntem mai puţini astăzi aici şi din cauza pandemiei”, a precizat şeful statului, după care s-a retras.
Citește și
Președintele Academiei Române acuză: Comisia Europeană apelează la practici de tip comunist