Dinamo se pregătește de etapa de la Mioveni, iar Mircea Rednic vizează o nouă victorie după cea cu Chindia. Roș-albii se vor despărți de mai mulți fotbaliști la finalul anului, deja au ajuns la un acord cu unul dintre cei ce nu mai intră în planurile ”Puriului”.
Așa cum vă anunțam zilele trecute, Tomas Vestenicky nu mai intra în atenția antrenorului de 59 de ani. Atacantul slovac, 25 de ani, semnase cu Dinamo în luna octombrie. A jucat șase partide în acest sezon și nu a reușit să marcheze sau să ofere vreo pasă decisivă.
Clauze speciale
Tomas Vestenicky a acceptat toate condițiile care i-au fost propuse de club pentru rezilierea contractului. Toți jucătorii aduși în toamnă au avut clauze prin care clubul poate să rezilieze după ultima etapă din acest sezon.
Vestnicky a acceptat ca despărțirea să se producă încă de acum, în condițiile în care Dinamo joacă astăzi cu CS Mioveni. Slovacul nu era în planurile lui Mircea Rednic pentru acest joc.
Vestnicky a fost pentru prima dată titular la Dinamo chiar în partida din weekend, contra Chindiei, scor 1-0. Slovacul a avut o prestație foarte modestă și a fost înlocuit la pauză de Cătălin Itu.
Mircea Rednic a început curăţenia la Dinamo
Pe lângă Tomas Vestenicky, Mircea Rednic are o listă importantă cu jucători pe care vrea să îi îndepărteze de la echipă. A cerut rezilierea contractelor a nu mai puțin de 12 jucători.
”Regret că decizia asta nu am luat-o mai demult (n.r. să îi exclud pe Filip şi Matei). Vorbeau că nu au nicio treabă cu mine. Cât sunt eu antrenor, ei nu vor mai fi aici. Matei a spus să îşi reziliază contractul.
Filip cere salariul până în vară. Dar nu mă interesează. Carp a făcut un meci foarte bun, a dat gol. Are calitate, de aia l-am şi adus. Îmi pare rău că nu l-am putut folosi până acum”, a spus Mircea Rednic, la finalul partidei Dinamo – Chindia 1-0.
Citește și