Gata, e clar, nu mai vine la Dinamo! ”S-au împotmolit lucrurile”

Răzvan Began (26 de ani), favoritul lui Ovidiu Burcă, nu mai vine la Dinamo deși a rămas liber de contract după despărțirea de FC Botoșani.

S-a antrenat degeaba la Săftica!

Ovidiu Burcă l-a dorit cu insistență pe Răzvan Began la Dinamo după ce a aflat că acesta a devenit liber de contract după plecarea de la FC Botoșani, însă administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu nu a semnat documentele necesare pentru ca fotbalistul să joace în „Ștefan cel Mare”.

Ovidiu Burcă a vorbit în cadrul emisiunii ”Exclusiv Dinamo” de la Prosport despre situația lui Răzvan Began, portarul care s-a pregătit alături de formația din „Ștefan cel Mare” în ultima perioadă, iar antrenorul s-a declarat dezamăgit de faptul că acest transfer a picat.

”Poate am greșit noi, poate altcineva”

„S-au împotmolit lucrurile… e o situație specială, e insolvență… Poate am greșit noi, poate altcineva, dar din păcate nu se poate face înregistrarea lui Răzvan. Mi l-am dorit mult, dar asta e situația. Nu vreau să discut foarte mult despre asta…

Am căutat să am dialog cu administratorii și să le explic necesitatea unui al treilea portar, cred că ne-ar fi ajutat, e un portar venit din Liga 3. Avea o dorință extraordinară să ni se alăture, da nu am putut să rezolv situația lui. Nu se poate face această înregistrare, nu are rost să arătăm cu degetul”, a spus Ovidiu Burcă.

Replica lui Zăvăleanu

”Nu am nimic de adăugat! Nu este o problemă de natură sportivă, ci administrativă. Preferăm să păstrăm această problemă în interiorul clubului. Nu vrem un scandal pe această temă. Nu vreau să intru în amănunte – a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru sursa citată.

Răzvan Began (26 de ani) a ajuns la FC Botoșani în iulie 2023, iar după doar un meci jucat și-a reziliat contractul cu echipa finanțată de Valeriu Iftime, chiar dacă mai avea contract cu formația moldovenilor până în iunie 2024.

Goalkeeperul cotat de site-urile de specialitate la 350.000 de euro a mai trecut pe la Sepsi OSK, Dunărea Călărași, Daco Getica, ACS Poli, FC Hermannstadt, Foresta Suceava, Luceafărul. CFR Cluj U19, Farul Constanța și CSM Sighet.

Citește și

Legătura dintre Victor Cornea și familia Iohannis