Simona Halep este fericită. La doar 28 de ani este vedetă pe întregul mapamond, a pus din nou România pe harta tenisului după ce a câștigat două turnee de Mare Șlem, Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019 și a fost săptămâni la rândul pe primul loc în clasamentul WTA.
Simona Halep a dat totul și pentru echipa de Fed Cup a României, cu care spera să câștige trofeul în acest an. Din păcate, eforturile ei nu au fost suficiente.
Acum, următorul obiectiv e să-l facă fericit pe cel care-i va fi antrenor de la începutul anul 2020. Să câștige Australian Open, turneul care se joacă în țara natală a lui Darren Cahill. Tehnicianul i-a transmis și un mesaj Simonei de ziua ei.
”Ai privirea aceea când ştii că urmează să primeşti cadouri! La mulţi ani, Simona! Să ai o zi minunată şi să te asiguri că băieţii (Toni, Theo & Daniel) au mare grijă de tine astăzi. Felicitări pentru un al 28-lea an minunat şi hai să-l facem pe al 29-lea şi mai bun”, i-a scris Darren.
Iar băieții chiar au avut grijă să aibă o zi de naștere memorabilă. Au mers împreună la Marele Zid Chinezesc, unde s-au distrat pe cinste, au deschis șampania, au mâncat prăjitură și au făcut sute de fotografii.