FOTO Dinamoviștii râd de Negoiță. Cu cine-l compară și se amuză: ”Săptămâna viitoare”

”Bombă: se vinde Dinamo” a devenit un titlu periodic în media din România. A fost folosit de cel puțin zece ori până acum și continuă să mai fie folosit de către site-urile de specialitate. Toți investitorii se prezintă serioși, dornici să bage bani, dar fug cu coada între picioare după ce-și fac reclamă.

Iar Ionuț Negoiță spune că va vinde, că va pune totul la dispoziție, că vrea binele lui Dinamo, iar în tot acest timp suporterii strâng bani ca să țină clubul pe linia de plutire. Așa s-a întâmplat în luna aprilie când, în două săptămâni, fanii din PCH și din programul DDB au strâns 185.000 de euro cu care au împrumutat clubul. Acum, a venit rândul celor din programul ”Dinamoviști pentru Dinamo” să-l ia peste picior pe Ionuț Negoiță. În photoshop, l-au comparat cu personajul interpretat de actorul Larry Hagman, J. R, din serialul ”Dallas”, care a făcut furori și-n România în urmă cu câteva decenii. Iată ce-au scris cei de la ADPD pe facebook, ironizând toată situația creată în jurul ”achiziționării” clubului:

“Despre “muntele” Negoiță și “jocul de glezne” în repaus……,.

Un nou episod al vânzării clubului nostru tocmai a început.
Așa cum ne-a obișnuit personajul principal J.R. (Jupânul de la Rin), tratativele se poartă tot în presă. Episod nou, dar întocmai ca în serialul “Dallas”, aceeași veche poveste.

“Săptămâna viitoare” a devenit, în urechile suporterului dinamovist, acel perpetuu “New Dinamo” dătător de scârbă și de silă.
Întocmai ca J.R. (cel interpretat de Larry Hagman), “jereu'” nostru este un personaj care nu-ți poate fi indiferent.
Dinamovistul nu-l suportă, dar tot dinamovistul îi acordă – de neînțeles – credit. O face participând la acest “joc de glezne” în repaus, plătind datoriile clubului, datorii “făcute” intra-grup. Dar și plătind ceea ce este de datoria patronului, adică salariile jucătorilor. Dacă nici asta nu-i afacere…

Cei obișnuiți cu drumețiile pe munte au o vorbă pentru cei, încă, neinițiați în tainele mersului pe munte: după dealul acela, ajungem la destinație!

Întocmai ca “săptămâna viitoare”, singura constantă în tot acest serial al vânzării clubului nostru, a rămas dorința dinamovistului de a vedea clubul condus în mod profesionist. Dorință exprimată încă de la început, în clar, în mod transparent și neschimbat de către Asociația Dinamoviști pentru Dinamo.

Astfel, dacă nici aceste nego-cieri nu vor avea rezultatul dorit de dinamoviști, Asociația Dinamoviști pentru Dinamo își reafirmă poziția și dorința de a cumpăra pachetul de acțiuni deținut de acționarul majoritar al clubului nostru. Totul pentru Dinamo!”, au scris suporterii pe internet.

Citește și

Raed Arafat explică ce se va întâmpla după 15 mai: ”E posibil să se aplice”

 

No Comments Yet

Comments are closed