Căpitanul dinamovist Răzvan Patriche este multilateral dezvoltat. Răzvan Patriche, 37 de ani, tocmai a obținut atestatul de preparator fizic.
Căpitanul lui Dinamo, redevenit titular, își pregătește totuși activitatea de după retragere, promovând examenul cu nota 10, conform diplomei obținute.
Cu ce se ocupă preparatorul fizic
Luna trecută, Patriche le povestea celor de la Tribuna Dinamo: „Eu am atestat de poștaș. Am terminat Liceul de Poștă și Telecomunicații. Dar fac fotbal de atâta timp, nu mă văd în alt domeniu”.
Preparatorul sportiv își desfășoară activitatea în domeniul sportului de performanță, fiind angajat al federațiilor sportive naționale, asociații sportive, cluburi sportive sau altor instituții din sectorul public sau privat.
Pe ce drum o va apuca
El este specialistul care se ocupă de pregătirea fizică a sportivilor, aceasta fiind considerată unul dintre cei mai importanți factori ai antrenamentului sportiv, în scopul obținerii de performanțe sportive.
Patriche are de gând să-și continue cariera fotbalistică, fie și un sezon, în continuare, cel din prezent, apoi va decide pe ce drum o va apuca. Dacă va continua în fotbal ca preparator fizic sau va începe și el cursurile în antrenorat.
Citește și