Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj. Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep, crede că decizia este mult prea dură.
Context
ITIA a făcut anunțul marți după-amiază. Decizia nu este definitivă. Dubla campioană de Grand Slam poate face apel la TAS în termen de 21 de zile.
Suspendarea Simonei va expira pe data de 6 octombrie 2026. În acel moment, Halep va avea 35 de ani.
Halep a transmis că va face apel la TAS și că va ataca în instanță compania care a produs suplimentul pe care ea îl consideră „contaminat cu roxadustat“. Toni Iuruc, fostul soț al Simonei, crede că decizia este mult prea drastică și o consideră nevinovată pe constănțeancă.
Reacția lui Toni Iuruc: ”Nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul ei”
„Îmi pare foarte rău de Simona. Este o veste teribilă. Nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul ei. Vă spun la modul cel mai serios că sunt foarte mirat de această suspendare, pentru că mi se pare prea drastică. Nu sunt specialist, nu mă pricep, nu o să spun că eu cunosc ceea ce înseamnă tot acest proces legat de dopajul Simonei.
Nu mă pricep la aceste lucruri, dar mi se pare o decizie foarte, foarte dură. Gândiți-vă, patru ani de suspendare! Este ceva ce, fără să fiu expert, nu știu dacă vreun tenismen sau sportiv într-o situație similară a primit. Îmi aduc aminte de alți sportivi.
”Am văzut-o antrenându-se la 40, 50 de grade”
Au primit 10 luni sau 12 luni, dar patru ani mi se pare o decizie de o duritate dusă la extrem. Altfel nu am ce să să mai spun, pentru că nu pot să comentez legitimitatea acestei decizii, nu mă pricep. Vreau doar să spun că o susțin pe Simona, îmi pare foarte rău de ceea ce i se întâmplă.
O cunosc, știu cât de mult a luptat pentru imaginea ei în tenis, pentru locul pe care ajuns, pentru dorința de a aduce rezultate și de a face onoare României. Eu am văzut-o antrenându-se la 40, 50 de grade. Este un om care și-a dedicat toată viața tenisului”, a spus Toni Iuruc, potrivit Fanatik.
Citește și