--> -->

Florin Călinescu, dezlănțuit: ”USR trebuie să dispară, colcăie de servicii”. Iohannis, atacat!

Actorul Florin Călinescu s-a dezlănțuit la adresa actualei puteri. Juratul de la ”Românii au talent” a avut un discurs tranșant. Acesta a declarat, la Radio Guerilla, că USR – PLUS trebuie să dispară de pe scena politică și că președintele Klaus Iohannis va distruge PNL cu imixtiunile sale!

”Eu cred că politic PSD, PNL, USR-PLUS și AUR ne vor face un mare serviciu până în 2024 pentru că nu au cum să rezolve lucruri. Sloganul meu a fost să-i lăsăm pe alții să vomite, iar noi să încercăm să rezolvăm ceva. Nu-și vor face treaba că nu au cum. Se vor compromite. Probabil, ar trebui să dislocăm ceva din USR-PLUS. Trebuie să dispară, acolo colcăie de informații și servicii.

Trebuie să găsim tineri. Noua jucărie a lui Iohannis va distruge PNL, asta e clar”, a adăugat președintele Partidului Verde.

Nu l-a omis nici pe Ludovic Orban, fostul premier și actualul președinte al Camerei Deputaților: ”Orban e unul dintre cei mai mediocri oameni politici”.

Toamna trecută, bănățeanul în vârstă de 64 de ani a fost infectat cu coronavirus, dar a avut o formă ușoară. A glumit pe seama acestui detaliu.
”A fost o formă minoră, iar eu cu minorele nu prea mă încurc, de felul meu. Pe de altă parte, ce şi-o fi zis şi COVID-ul ăsta. ”Păi bine, măi, mi-a căşunat tocmai pe Călinescu. Hai, că e băiat bun, să nu-l chinui prea tare”. Şi am avut o formă uşoară, aşa că mă gândesc că încă mai beneficiez de o anumită imunitate!”, a mai spus actorul pentru impact.ro.

Citește și

Ce pensie are Florin Piersic după 65 de ani pe scenă!