--> -->

Favoritul să-l înlocuiască pe Dan Petrescu la CFR Cluj

Se anunță vremuri tulburi la CFR cluj. Eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor, în fața celor de la Pyunik Erevan, la penalty-uri, a picat ca un șoc pentru toată lumea. Nimeni nu se aștepta la un asemenea deznodământ.

Pentru Dan Petrescu, acest rezultat se poate dovedi ”fatal”.

Ce spune Varga

”Dan Petrescu este în siguranță. Dar o să reflectez la ce s-a întâmplat, vom avea o discuție”, a reacționat patronul Neluțu Varga, la Digisport. Omul cu bani din Gruia a fost extrem de supărat după eșecul rușinos, contra campioanei Armeniei.

Chiar dacă, în acest moment, Varga merge pe mâna lui Dan Petrescu, acest lucru se poate schimba. Finanțatorul clujenilor nu mai apreciază stilul de joc rigid al lui Dan Petrescu, mai ales dacă acesta nu aduce rezultate.

Formația din Gruia a mai încercat să schimbe acest lucru, cu numirea lui Marius Șumudică, dar fostul rapidist nu a avut succes.

Varianta Rădoi revine în prezent

Așa că Varga se gândește la Mirel Rădoi, mai ales că este un admirator al fostului selecționer.

Acesta este adeptul unui joc ofensiv, pe care a încercat să îl implementeze și la echipa națională. Fostul fundaș a părăsit selecționata tocmai când aceasta începuse să arate că s-a adaptat la dorințele acestuia. Și Varga consideră că Rădoi poate să schimbe la față echipa campioană.

Ca să scape de Dan Petrescu, însă, Varga trebuie să scoată din buzunar 500.000 de euro, pentru clauza de reziliere.

”Parcă sunt blestemat. Jucătorii au greșit că s-au retras”

La finalul meciului, Dan Petrescu a rămas minute bune pe banca de rezerve pentru a încerca să digere eșecul. În cele din urmă, s-a prezentat la microfonul reporterilor și a oferit câteva răspunsuri.

”Cred că e cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj. La penalty-uri nu am câștigat niciun meci în carieră, parcă sunt blestemat. Sincer, la 1-0 mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1 nu mai credeam. Cu atât mai mare e dezamăgirea. Fotbalul e imprevizibil și e posibil orice. Dar pentru mine, în cupele europene, asta e cea mai dureroasă eliminare. Nu am avut o asemenea dezamăgire.

Îmi pare rău pentru fani, pentru club, pentru toți cei care au investit. Toată lumea e supărată.

Nu le-a cerut nimeni să se apere în repriza a două, atât au putut. Am fost mult pe drumuri, nu ne-am antrenat cum trebuie și au căzut fizic. Nu poți să stai în apărare tot meciul și să nu iei gol. Cred că și jucătorii au greșit puțin că s-au retras. Ce să mai zic de Bălgrădean. Acum suntem foarte supărați, e greu să vă dau un răspuns. E clar că sunt foarte trist. Sunt convins că și conducerea și fanii sunt foarte supărați.

Acum e foarte greu. Rămâne să ne calificăm în grupele Conference League, să facem cât mai multe puncte. Dar nu va fi ușor. Campioana Armeniei ați văzut că nu e o echipă de pe stradă, cum s-a spus. Și noi am eliminat Celtic, Sevilla, am jucat de la egal la egal cu Rennes. Nu joacă bugetele, contează ce scrie tabela. Sunt foarte supărat, trist, ce să mai zic”, a comentat tehnicianul după eșec.

Citește și

I-a refuzat banii lui Becali: ”Hei, hei, du-mă la Palat!”