Dinamo are un nou acționar majoritar și Eugen Voicu, cel care deține 40% din firma Red&White Management, a vorbit puțin despre planurile sale pentru Dinamo după preluarea pachetului majoritar.
”Dinamo nu e pe moarte”
”Vin din dorința de a ajuta brandul Dinamo să se relanseze. Cred că vom avea o abordare cu totul nouă în piață. Am cumpărat la același preț și acțiuni de la suporteri. Suporterii vor încasa banii pe acțiuni și la rândul lor vor vira către club acea sumă.
Suporterii sunt minunați, suporterii clubului Dinamo sunt probabil cei mai pasionați suporteri pe care îi are o echipă de fotbal în România. Recunosc că am avut această strângere de inimă în a semna și nu a fost o decizie ușoară.
Nu este pe moarte clubul Dinamo și cred că există soluții pentru relansarea lui. Ne dorim să fie aproape de noi orice fostă glorie a clubului. Una dintre reguli este aceea că trebuie să fie o administrare ca a oricărui alt business, pe reguli clare, după competențe”, a declarat Eugen Voicu pentru www.sport.ro și PRO TV.
Recunoaște meritele lui Badea
Întrebat dacă antrenorul ”câinilor”, Ovidiu Burcă, va continua pe banca tehnică, dar și dacă a discutat cu Nicolae Badea legat de preluarea clubului, Eugen Voicu a oferit răspunsuri clare.
”Sigur că da, îi acordăm 100% încredere. Am avut discuții cu domnul Badea, care a fost un suport important în finalizarea acestei tranzacții”, a adăugat Voicu.
Citește și
N-au dansat decât o iarnă! Bianca Marina, declarații explicite despre Mario Iorgulescu