Dinamo pregăteşte a doua parte a sezonului în Antalya, mâine, luni, va fi avea ultimul amical din Turcia, contra lui Novi Pazar. De la ora 18:00, un ceas mai devreme la București, două reprize a câte 60 de minute.
Antrenorul Zeljko Kopic a semnat prelungirea contractului până în vara anului 2028, iar acum oficialii negociază prelungirea cu jucătorii importanţi.
Eddy Gnahore e dorit de Rapid, dar semnează prelungirea cu Dinamo!
Unul dintre oamenii de bază de la Dinamo care a intrat în ultimele şase luni de contract este Eddy Gnahore. Pe lângă Selmani, Abdallah, Homawoo și Boateng, printre alții.
Eddy Gnahore este dorit şi de Rapid. Chiar mijlocașul a recunoscut, deunăzi, că este pe radarul rivalei. „Rapid a abordat persoana care are grijă de înțelegerile mele și care are grijă de aceste lucruri… Dar ți-am zis, sunt concentrat pe ceea ce am de făcut aici, la Dinamo, sunt bine, nu am dat atenție la altceva.
Asta este partea de business, eu mă ocup de partea cu fotbalul și-mi pasă doar de asta, de fotbal”, a spus atunci Gnahore pentru GSP.
Kopic: “Am discutat personal cu Eddy”
Cei de la Fanatik au stat de vorbă şi cu antrenorul Zeljko Kopic, care a declarat că a discutat cu Eddy Gnahore şi e convins că fotbalistul va semna prelungirea cu Dinamo:
“Da, clubul lucrează, eu am avut câteva discuţii personal cu Eddy şi sper că ambele părţi se vor înţelege astfel încât fotbalistul să continue cu noi”, a spus Kopic.
În vârstă de 31 de ani, Eddy Gnahore a evoluat în 23 de meciuri din acest sezon. Mijlocaşul defensiv a purtat şi banderola de căpitan al lui Dinamo în patru meciuri.
Citește și
Adrian Năstase, ironic cu publicitatea de la TV: „Societatea pare a fi formată din oameni muribunzi”