Dinamo București, a treia clasată din campionatul României, ar fi în discuții să aducă un fotbalist de națională la început de 2025.
Jucătorul român a plecat de la CFR Cluj și ar fi la un pas de transferul în Ștefan cel Mare, susțin cei de la Pro TV. Cu toate că nimeni de la club n-a confirmat varianta expusă de jurnaliști.
Vasile Mogoș s-a despărțit de CFR Cluj: acte de indisciplină
Vasile Mogoș, liber de contract după ce a reziliat cu CFR Cluj, a fost propus mai multor echipe, inclusiv din România, de aceea ar putea intra pe radarul lui Dinamo.
Ioan Varga, patronul CFR-ului, anunța că s-a ajuns la despărțirea de fundașul român ca urmare a unor acte de indisciplină.
„Da, am luat decizia să ne despărțim. Este mai bine așa pentru toată lumea. Au fost niște acte de indisciplină și împreună am hotărât să încheiem contractul”, a explicat Ioan Varga, potrivit DigiSport.
Până să meargă la CFR, Vasile Mogoș, născut la Vaslui, jucase numai în Italia, țară în care s-a mutat alături de părinți în copilărie.
De-a lungul carierei sale, fundașul român a evoluat la echipe precum Asti, Real Vicenza, Delta Porto Tolle, Lumezzane, Teramo, Reggiana, Ascoli, Cremonese, Chievo Verona și Crotone.
Pe cine a mai transferat Dinamo
Dinamo București l-a transferat pe Alexandru Pop de la Oțelul Galați. Echipa a ajuns în această seară în cantonamentul din Antalya.
„«Salutare, câini! De astăzi mă alătur haitei alb roșii din Ștefan cel Mare! Abia aștept să simt atmosfera pe care o creați meci de meci și împreună să triumfăm pentru Dinamo! Să facem istorie! Așa că, fie vreme bună, fie vreme rea, câini până la moarte și dincolo de ea!».
Născut la 01.02.2000 în Buenos Aires, Argentina, Alex Pop și-a început cariera în fotbal la juniorii Universității Cluj-Napoca, evoluând pe postul de atacant, dar și ca extremă dreapta sau stânga.
Citește și
Totul despre Hurghada, noua destinație preferată a românilor