--> -->

Plătit degeaba, Dinamo suferă

Dinamo a avut meci astăzi cu Sepsi, scor 0-0, iar Dusan Uhrin a făcut tot felul de permutări în echipă din cauza problemelor medicale.

Echipa din Ștefan cel Mare a evoluat cu Gabriel Moura fundaș stânga, punându-l mai sus pe Steliano Filip. Mai mult, Irobiso a încheiat partida cu fundaș central, după accidentările lui Patriche și Jovanovic.

Andrei Radu, alt fundaș stânga, a fost răcit, la fel ca alți jucători, precum Torje, Pierret, Carp și Rici Grigore.

Chamed nu a avut loc

”Câinii” au încheiat mercato cu transferul lui Christian Irobiso, 28 de ani, care deja a debutat în meciul cu Rapid (1-3), cei din conducerea grupării nu au dorit să le facă pe plan suporterilor și să-l aducă și pe Nasser Chamed. Care tocmai a semnat cu Chindia, va juca împotriva roș-albilor în prima rundă după pauza competițională.

Printre motivele invocate de șefii lui Dinamo a fost și cel legat de faptul că lista de 25 de jucători înaintată la LPF este plină, nu mai are niciun loc liber. Unul dintre cei ce încă mai sunt pe acea listă, cu toate că n-a mai jucat deloc în 2022, este grecul Nikolaos Kainourgios.

A zis că pleacă, dar a rămas

Fotbalistul de 23 de ani a fost adus de Mircea Rednic în Ștefan cel Mare, a bifat 7 meciuri, ”Puriul” ar fi dorit să-l păstreze dacă ar fi continuat el însuși la Dinamo.

În pauza competițională de iarnă, grecul a transmis că va pleca, fiind în căutări să-și găsească o echipă, doar că acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Și nu a vrut să rezilieze acordul cu Dinamo, el mai având până la vară.

Îi dă Uhrin o șansă?!

Presată de alți foști jucători cu procese sau cu sume compensatorii, gruparea roș-albă îl plătește practic degeaba pe Kainourgios.

Spre deosebire de Andrei Radu, 9.000 de euro pe lună, și Steliano Filip, 7.000 de euro pe lună, grecul câștigă aproximativ 4.000 de euro pe lună, doar că nu prestează. Rămâne de văzut dacă Uhrin îl va lua, totuși, în seamă, în condițiile în care Flavius Stoican nu a făcut-o.

Citește și

Florin Tănase atacă: ”De unde și până unde?”