Emma Răducanu, marea surpriză de la Wimbledon: ”Bunica îmi gătește românește”

Emma Răducanu (18 ani, locul 338 WTA) este considerată noua senzație a tenisului mondial, după ce a impresionat într-un turneu Open. Jucătoarea cu origini românești a ajuns în optimile turneului de tenis de la Wimbledon, după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea.

Născută în Canada, Emma este cetățean britanic. Are tată român și mama chinezoaică, iar în fiecare an, după cum a spus ea într-un interviu acordat Gazeta Sporturilor, vine în vizită la București. Emma Răducanu nu i-a dezamăgit pe organizatorii care i-au oferit un wild-card pentru ediția din acest an.

Înainte de românca Sorana Cîrstea, ea le-a depășit pe tabloul principal pe Vitalia Diacenko (locul 150 WTA), în runda inaugurală a competiţiei de la All England Club, 7-6, 6-0, și pe Marketa Vondrousova (42 WTA), scor 6-2, 6-4). După victoria din turul al doilea, Emma a fost felicitată de legendarul Andy Murray.

Emma Răducanu s-a născut în Canada, din tată român, de loc din București, şi mamă chinezoaică. Familia ei s-a stabilit în Londra, când ea avea doi ani. A început să joace tenis la 5 ani. Înainte de asta, potrivit BBC, tatăl ei a ajutat-o să încerce mai multe sporturi, între care balet, înot şi călărie. În liceu, Emma a studiat matematică şi economie, însă acum se va concentra pe tenis.

”Tatăl meu e din București. La fel ca bunica, ca mamaia (n.a – pronunță românește cuvântul), care locuiește în continuare în centrul Bucureștiului. Revin acolo de câteva ori pe an pentru a o vedea. E foarte frumos. Iubesc mâncarea de acolo. Să fiu sinceră, e incredibilă! Bunica îmi gătește, iar ăsta e un alt lucru special”, a spus Emma pentru Gazeta Sporturilor.

Citește și

Cine l-a convins pe Dragoș Grigore să lase Dinamo pentru Rapid