Emil Boc a răbufnit iar! A luat la țintă Guvernul: ”Să punem capăt sistemului Pile, Cunoștințe și Relații”

Primarii din țară s-au plâns în ultimele zile că au fost obligați să organizeze și să doteze centrele de vaccinare și să asigure plata personalului, fără a primi însă bani pentru aceasta de la Guvern.

Tocmai de aceea Emil Boc și Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, au avut o discuție aprinsă pe această temă. Primarul orașului Cluj Napoca a continuat și astăzi să îl critice pe Vlad Voiculescu și a spus că Guvernul trebuie să oprească ”sistemul Pile, Cunoștințe și Relații”. Este primul scandal major, public, între cei doi oameni politici ai alianței de dreapta.

”Așteptăm forma finală a OUG pe care sperăm ca ministerul Sănătății să o corecteze. Strategia de vaccinare făcută în decembrie 2020 spune foarte clar că Guvernul alocă resurse financiare. Faptul că un ministru al Sănătății omite așa ceva spune multe. Această guvernare trebuie să pună capăt sistemului Pile, Cunoștințe și Relații. Era de dorit să fim chemați la o discuție.

Era de dorit și ca Ministerul Sănătății când a aruncat acest OUG să întrebe și administrațiile locale. Eu am un respect pentru ministrul Sănătății, dar una-i una, alta e alta”, a spus Emil Boc la Digi24.

În replică, Vlad Voiculescu i-a cerut lui Boc să-i dea telefon premierului Florin Cîţu, pentru că sunt din acelaşi partid, şi a punctat faptul că este vorba de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, nu a Ministerului Sănătăţii. Mai mult, Voiculescu a pasat o parte din responsabilităţi către Ministerul Dezvoltării, în ceea ce priveşte alocarea de bani.

Citește și

Guvernul Cîțu introduce ”taxa pe ambalaj”: bani în plus pentru fiecare stică!

No Comments Yet

Comments are closed