Condamnată la 6 ani de închisoare, Elena Udrea vrea să fie lăsată să meargă acasă pe data de 20 septembrie, de ziua fiicei sale.
A cerut permisie 24 de ore
”…Cererea doamnei Udrea a fost motivată de faptul că fiica dumneaei are ziua de naștere pe 20 septembrie, când doamna Udrea ar vrea să se ducă acasă. În caz contrar, ar urma ca fiica ei să se deplaseze la penitenciar și pentru un copil nu este tocmai plăcut și nici de dorit.
Este prima oară (n.r. – când face această cerere) și este motivată strict de menținerea relației cu familia și strict pentru a putea să petreacă această zi cu fiica dumneaei în afara penitenciarului”, a declarat Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, la Antena 3.
Reacție vehementă la adresa Elenei Udrea
Informația apare la scurtă vreme după ce Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a acuzat-o în mod direct pe Udrea că a făcut un copil pentru a scăpa de problemele cu legea.
”Dacă era atât de interesată de soarta propriului copil, Elena Udrea ar fi trebuit să anticipeze consecințele faptului că infracțiunile săvârșite de aceasta îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate, mai ales după trimiterea în fața instanței de judecată, iar acest statut i-ar pune în dificultate relația cu un eventual copil.
În ciuda acestui fapt, Elena Udrea a ales să facă un copil. În acest context, cine este vinovatul pentru apariția unor sincope în dezvoltarea psiho-emoțională a fiicei acesteia? Statul român sau propriile decizii?”, au transmis sindicaliștii din poliția penitenciară.
Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare
Elena Udrea execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, fiind condamnată în primăvara acestui an. Fostul ministru al turismului a încercat să scape de închisoare, fugind din țară în dimineața zilei în care s-a anunțat verdictul.
Ea a fost capturată la granița dintre Bulgaria și Grecia, după care a fost extrădată în România de autoritățile de la Sofia.
Citește și
Regele Charles al III-lea: de la căsătoria eșuată cu Lady Diana, la controversele legate de Camilla