Edward Iordănescu contraatacă: ”Acesta a fost salariul meu”. Cadoul lui

Edward Iordănescu, 43 de ani, noul selecționer al echipei naționale, a fost acuzat ieri de către Marin Condescu, fostul conducător de la Pandurii Tg. Jiu.

Acesta din urmă a spus că a luat sume uriașe din contractul cu formația oltenilor, că a fost impus pe linie politică, de către Gabriel Oprea, că avea 17.000 de euro pe lună, detaliu ce a dus la ”îngroparea” acelui club.

Actualul antrenor al primei reprezentative a emis un comunicat în social media, prin care și-a expus punctul de vedere. Care este cu totul altul decât acuzațiile la care a fost supus. Iată ce a declarat Iordănescu:

”Printr-o coincidenţă bizară, atacul domnului Condescu a venit la puţine zile de la numirea mea ca selecţioner, ceea ce mă face să mă întreb dacă acesta nu are ca şi cauză nostalgia vremurilor demult apuse în care dl. Condescu era mult mai vizibil în spaţiul public, iar cuvintele dânsului aveau un anumit impact şi întrebarea este: ”De ce a tăcut 8 ani de zile în acest caz!?”.

Tot aşa, intuind că poziţia mea profesională mă va obliga să îi răspund, lucru care altfel nu s-ar fi întâmplat, Dl. Condescu a aruncat în spaţiul public o serie de acuze la adresa mea, nereale şi, ar spune unii, lipsite de firul logic al evenimentelor.

Resping cu fermitate acuzele şi insinuările şi, din acest moment nu voi mai discuta pe subiectul „intervenţia politică” indiferent în cel fel şi cine îl provoacă.

Am avut o poziţie clară la conferinţa de presă, rămâne neschimbată.

Atenţia mea se îndreaptă exclusiv către obiectivele echipei naţionale.

”8.000 de euro pe lună”

Pentru a lămuri lucrurile, măcar pe scurt, cea mai mare pondere a remuneraţiei mele la Pandurii a fost constituită din bonusurile pentru performanţele realizate – salvarea de la retrogradare (am preluat echipa în decembrie, de pe loc retrogradabil), calificarea în finala Cupei Ligii, în primul an de contract, şi intrarea în play-off, clasarea pe podium, calificarea în cupele europene, în anul doi de contract.

Salariul lunar a fost de 8.000 euro şi nu de peste 17.000 de euro cum insinuează Dl. Condescu.

Munca mea, împreună cu cea a jucătorilor şi a conducerii de la acea vreme, a produs performanţe istorice, lucru ce a atras fonduri importante pentru club.

Suma cu care m-am înscris la masa credală a fost stabilită prin Hotărâre a CNSL a FRF în anul 2016.

Cere să i se verifice afirmațiile

Cereri similare celei depuse de mine în cadrul procedurii de insolvenţă au fost formulate de persoane la fel de apropiate de Pandurii, persoane care, în opinia mea, au făcut cel putin la fel de mult pentru Pandurii ca si mine, domnul Grigoraş, Narcis Raducan, Herea, Acsinte, Nistor, Unguruşan şi lista poate continua.

Pentru jucătorii, foştii antrenori şi membrii ai staffului, prioritatea în a li se plăti salariile şi celelalte drepturi pentru care au muncit, a fost ”îngheţată” pentru 6 ani, timp în care Dl. Condescu nu a transmis nicio scrisoare deschisă, nu ne-a contactat pe niciunul şi nici nu a militat în vreun fel pentru drepturile noastre.

Cu toate acestea, Dl. Condescu a omis şi omite, în mod convenabil, să amintească de sumele pe care dânsul le-a încasat în ultimul timp de la Pandurii.

Spre deosebire de susţinerile Dlui. Condescu, afirmaţiile mele pot fi verificate cu uşurinţă, de oricine accesează portalul instanţelor de judecată sau Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Sunt pregătit să îmi cedez în întregime creanţa înscrisă la masa credală către asociaţia suporterilor Pandurii, care din ce înţeleg, afirmă cu tărie că Pandurii – Lignitul Dlui. Condescu nu este clubul pe care suporterii îl urmează şi îl iubesc, sigla clubului, aparţinându-le lor, prin hotărâre judecătorească.

Îl iartă pe Condescu

Îi reamintesc public Dlui. Condescu, că încercările sale de şantaj şi coerciţie la adresa mea, prin telefoane şi mesaje , către mine direct sau transmise cunoscuţilor mei, în care mă ameninţa că îmi distruge imaginea, acţiuni pe care le-a demarat de ceva timp, nu au avut şi nu vor avea rezultatul scontat de dânsul, pentru simplu fapt că nu sunt şantajabil !!

In ceea ce priveste rolul lui Narcis in proiectul nostru, afirm cu toata responsabilitatea ca a reprezentat o valoare adaugata muncii mele, ca toate actiunile sale manageriale au fost in spiritul eficientei clubului si ca permanent a fost in asentimentul membrilor asociati pe care ii informa cu toate deciziile sale.

Respectul pe care i-l port Dlui Condescu pentru vârsta dânsului (din păcate doar pentru vârstă) mă împiedică să fac alte comentarii sau să demarez alte acţiuni, inclusiv de natură penală, cu care de altfel Dl. Condescu s-a mai întâlnit”.

Citește și

Leon Dănilă la ora confesiunilor: ”Am cerșit să mănânc cu familia. Mi-am vândut apartamentul pentru o carte”