Edi Iordănescu, după eșecul ce poate cântări enorm în lupta la titlu: ”A mai căzut un mit”

Edi Iordănescu (42 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a comentat meciul cu Sepsi OSK, pierdut de echipa sa cu 0-1, lăudând echipa adversă, care a învins și pe FCSB, și pe U Craiova.

Mai mult, a admis că echipa sa nu ar fi meritat mai mult de un punct. În pofida situației delicate, CFR fiind în pericol să piardă primul loc, Edi Iordănescu a putut extrage două părți bune din meciul de astăzi.

”Adversarul are respectul nostru. Nu ne place, e foarte greu de digerat, dar adversarul merită respectat. A venit, a jucat, a avut momentele lui, a fost foarte agresiv, ceea ce știam. Din păcate, noi am fost într-o zi în care am simțit că am vrut, dar nu am putut. Am creat prea puțin în prima repriză, am fost destul de pasivi, inexacți la construcție, cu multe mingi pierdute și am dat ocazii adversarului să fie periculos.

În repriza a doua am schimbat, dar nu am avut inspirație și șansă. Sunt meciuri în care nu îți ies lucrurile și ai nevoie de șansă. Am băgat mingi în careu, cu puțină șansă probabil că puteam să salvăm un punct. Mai mult, sub nicio formă nu cred că meritam. E un moment greu, ne rămâne să îl analizăm, să vedem ce e de făcut.

Dacă sunt părți bune, este faptul că în continuare suntem la mâna noastră și probabil că mai este o parte bună, anume că a căzut un mit, toată lumea acuza ceva și cred că de acum înainte lumea trebuie să înțeleagă că CFR a jucat, joacă și va juca până la final toate meciurile pe teren. Dacă era vreo urmă de relație între două echipe, nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat astăzi. Nu avem timp să ne plângem de milă foarte mult, trebuie să ne ridicăm și să continuăm”, a declarat Iordănescu la Look Sport+.

În acest final de sezon, CFR Cluj va mai juca cu Universitatea Craiova, FC Botoșani și FCSB. Dacă vor câștiga toate cele 3 partide, ardelenii vor fi încununați campioni.

Citește și

Diana Șoșoacă despre diverse zone din țară: ”Mi-e milă de clujeni. În Iași, polițiștii mă iau în brațe”