Dinamo trăiește atât timp cât Dan Nistor livrează o centrare de calitate sau ceva din care să iasă gol. Așa s-a întâmplat în startul reprizei secunde, după o primă parte stearpă și în care s-a jucat ca în play-out.
A fost o fază clasică din care „câinii” au marcat mai multe goluri în acest sezon. Centrare de pe dreapta Nistor, iar Perovic a înscris cu capul. Sârbul a arătat de ce a devenit titular și l-a trimis pe Montini pe termen lung pe banca de rezerve.
A fost un meci de uzură, pentru cele trei puncte. Puțină lume în Ștefan cel Mare, doar 1.362 de spectatori care au încercat să țină meciul viu fiindcă Dusan Uhrin a cerut victorie după victorie în aceste ultime cinci meciuri de la finele lui 2019. Partida s-ar fi putut încheia încă din minutul 80, când Sorescu a nimerit bara. Imediat Loshaj a fost eliminat, iar dinamoviștii au jucat cu un om în plus.
Citește și:
Informație extraordinară pentru Dan Petrescu și CFR Cluj. Anunț oficial