Disperat să plece de la Dinamo: ”Vor pe mine cât scrie pe Transfermarkt”

Ricardo Grigore a vorbit despre situația tristă de la Dinamo și vrea cu orice preț să plece de la club, mai ales că are o ofertă de la o echipă din România.

Conducerea ”câinilor” își dorește să obțină o sumă bună de transfer pentru ”Rici”, iar suma actuală este mai mică decât așteptările șefilor din Ștefan cel Mare.

”E prima oară când nu ne luăm banii”

”A venit o ofertă pe mine, nu e o sumă mare, nu vreau să fiu ținut cu forța, nu vreau să rămân dacă eu nu îmi mai doresc.

Ar fi urât să nu mă lase să plec în aceste condiții. Oferta e din România! Numai la noi în România se poate întâmpla să intre în insolvență și să nu îmi iau salariul.

Nici cu insolvența nu mai poți să ai certitudinea că îți iei banii. E prima dată când nu ne luăm banii în această perioadă”, a declarat fundașul.

”Eu renunț și la bani, vreau să plec”

”Faptul că echipa a retrogradat, a dăunat mult. Pe 15 iulie se fac trei luni de când nu sunt plătit. Eu renunț la banii ăștia, vreau să plec, nu țin neapărat să îmi iau acei bani.

Nu sunt sigur că mă pot lăsa să plec, dar sper să îi conving și să fiu și eu lăsat să plec. Ei cer o sumă mare pe mine, ei mă evaluează conform cotei de piață de 300 de mii sau 250 de mii”, a mai spus Ricardo Grigore, la TV OrangeSport.

”Ei nu pot lua banii ăștia pe mine!”

Ricardo Grigore a continuat și a spus că Dinamo nu va primi niciodată suma pe care o dorește în schimbul transferului său, ținând cont și de faptul că nu a mai jucat în ultimele șase luni pentru ”câini”:

”Ei nu pot lua banii ăștia pe mine, nu vin echipe să plătească banii respectivi pentru mine, mai ales că nu am jucat de șase luni. Eu mai am contract încă doi ani cu Dinamo.

Eu vorbesc cu domnul Zăvăleanu, el m-a înțeles pe mine, mi-a dat și detalii cu privire la problemele de insolvență pe care le are clubul.

L-am înțeles, dar sper să mă ajute și el pe mine. Nu înțeleg legile cum sunt făcute, de ce să riști să pierzi un jucător pe gratis, mai bine lasă-l să plece pe o sumă cât de mică ar fi ea”.

”Nu e așa ușor să rămân liber de contract, nu pot pierde așa de ușor un jucător. Nu se va întâmpla asta! Nu vreau să mă judec cu nimeni, am mai avut un proces cu Dinamo, e foarte greu, nu ai nicio șansă ca jucător din România… clubul câștigă mereu, nu știu cum se face, dar clubul câștigă mereu.

E complicat, ai nevoie de un avocat special. Eu sper să mă înțeleagă clubul cum am înțeles și eu clubul la nevoie. Ei mi-au spus că mai analizează oferta, am răbdare și sper să vină un răspuns pozitiv pentru mine”, a mai spus Ricardo Grigore.

Citește și

Pe Boloni îl doare că n-a fost el alesul tricolorilor: ”Românește”