Dinamoviștii refuză să mai joace amicalele! Motivul

Dinamo refuză din nou să joace în meciurile amicale. Așa cum s-a mai întâmplat în verile precedente, în 2020 și în 2021. Doar că acum situația este mult mai grea, iar clubul jonglează cu falimentul.

Tot așteptând investitorii, români sau israelieni, care să vină să producă o infuzie de capital la gruparea roș-albă, fotbaliștii rămași la formația de Liga 2 refuză să mai joace în viitoarele amicale, anunță GSP!

Dacă e vară, apar grevele în ”haită”

Ceea ce s-a întâmplat și în vara 2020, și-n vara 2021, se repetă în perioada estivală din 2022. Dacă echipele din primul eșalon își fac calculele pentru prima rundă a noului sezon, Dinamo, dezmembrată, nu știe dacă se va prezenta la proximul amical, programat sâmbătă dimineață, de la ora 11:00, la Slobozia, contra Unirii.

Conform informațiilor GSP.ro, mai mulți fotbaliști ai ”câinilor” nu vor să se prezinte la meci, așteptând ca oficialii clubului să plătească din restanțele financiare, ca o garanție că Dinamo poate continua activitatea sportivă.

Totul se decide vineri

”Unii jucători nu mai vor să joace, pur și simplu! Fie nu mai au contracte, fie nu vor să se accidenteze, nu avem bani, nu avem doctor, nu avem multe.

”Noi dacă ne lovim sau ne rupem, cine ne ia? Iar Dinamo nu ne-ar plăti nimic, oricum nu ne plătește”, au transmis ei. Situația este cruntă, vineri vom decide dacă facem sau nu deplasarea la amicalul de sâmbătă”, au transmis dinamoviștii.

Citește și

Dan Negru, proiect spectaculos cu Florin Piersic