Nikita Stoyanov, 19 ani, a ajuns la un acord cu Dinamo și urmează să semneze cu „câinii”, conform Digisport.
Israelianul cu origini din Bulgaria va fi prezentat oficial azi, conform informațiilor din media.
Cine este Nikita Stoyanov
Stoyanov era liber de contract, după ce contractul cu Maccabi Netanya, singurul club pentru care a jucat până acum, a ajuns la final.
Acesta are o cotă de piață în valoare de 350.000 de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Fundașul central de picior stâng a jucat în sezonul trecut 21 de partide, timp în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. Are o talie impresionantă, de 1,92 metri.
Cu cine se luptă pentru titularizare
La Dinamo, Stoyanov se va bate pentru un loc de titular cu Boateng, Mărginean și Licsandru. Pe postul de fundaș central a mai evoluat și Opruț în finalul sezonului trecut. Cel mai probabil, Kopic va mai aduce încă un stoper.
În urmă cu 3 zile, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, anunța că 3 sau 4 jucători vor semna cu bucureștenii în perioada imediat următoare.
„Suntem foarte aproape să semnăm 3-4 jucători, probabil zilele următoare. Sunt niște discuții care au durat mult. Discuții care au fost complicate din cauza parametrilor în care s-au desfășurat.
Credem cu tărie toți că sunt cele mai bune opțiuni pentru Dinamo pentru sezonul viitor și pentru sezoanele viitoare”, a spus Nicolescu.
Citește și
RO-ALERT de Cod roșu de caniculă, în București. Temperaturile devin extreme
