Poli Iași – Dinamo 2-2. O remiză aprigă. Erori caraghioase, goluri frumoase, accidentări teribile, în dreptul dinamoviștilor Abdallah, Politic și Neagu.
„Câinii” au adunat patru meciuri consecutive fără eșec, așteaptă cu un moral bun derby-ul cu Rapid, de duminică, din Giulești.
Meciul a început de la 1-0 pentru Dinamo. Selmani a fost mult mai rapid și mai isteț decât Samayoa.
Era secunda 20 când fundașul ieșenilor a trimis neglijent către propriul portar, iar Selmani a stat la pândă și a profitat. Fault, evident, din nou ceva „parlamentări” în echipa roș-albilor cine să bată penalty-ul, a ținut să o facă Selmani. A irosit o ocazie monumentală în Copou la precedenta descindere, acum și-a luat revanșa. A tras să rupă plasa! Gol în minutul 2. Doar că entuziasmul s-a risipit foarte repede.
A urmat un iureș la poarta lui Dinamo! Care s-a materializat cu supergolul lui Bordeianu (13). Un trasor cu stângul de pe la 30 de metri. Golubovici are și scuza că mingea a fost deviată de Gnahore, a văzut-o abia în plasă. Până la această reușită de excepție, moldovenii au avut câteva incursiuni periculoase, punând o presiune teribilă mai ales la cornere.
S-au rupt jucători importanți!
Situația s-a schimbat, „câinii” resimțeau o stare de disconfort. Mai ales că și Abdallah s-a rupt, n-a stat mai mult de opt minute pe gazon. Ieșenii au prins curaj și au iuțit ritmul, sperând să fructifice momentul prielnic. Dinamo a fost sub presiune! Gazdele au vrut să fie șmecheri, cum le-a cerut Tony, au tras din toate pozițiile.
Dinamo și-a revenit, treptat. Cîrjan l-a servit impecabil pe Politic, acesta și-a făcut balonul cum îi place lui mai mult, ca să șuteze din centru, dar Jesus Fernandez (22) a avut o paradă de excepție. Spaniolul trecut pe la Real Madrid a fost în diverse etape ale aventurii sale în Superliga un obstacol greu de trecut în fața „câinilor”.
Mai grav pentru Dinamo este că l-a pierdut prematur și pe Politic după Abdallah. Căpitanul roș-albilor n-a prins jumătate de ceas pe teren, n-a mai putut continua după o intrare mai tare a unui adversar. Spre deosebire de situația lui Hakim, care a ieșit agonizând, la Politic dinamoviștii nu au vrut să-și asume riscuri și mai mari. Oricum, ieșenii au intrat agresiv, au fost polițe de plătit și după accidentarea teribilă a lui Luca Mihai la ultimul meci direct.
Deja doi dintre membrii celui mai eficient atac al momentul din Superliga erau ieșiți din uz! Iar Dinamo a șchiopătat, mai ales că un al treilea om important al primului 11, Milanov, nici nu a făcut deplasarea la Iași din cauza unei răceli puternice.
Dinamo readusă la viață de un tontogol
Dinamo fără acești trei jucători și cu alde Bordușanu, Bani și Neagu e o echipă de pluton. Cum este fotbalul, incredibil! Samayoa (45+5) a încheiat ca erou repriza după acea greșeală din start. La capătul mai multor șicane cu Boateng, Samayoa a scăpat din marcajul fundașului advers și a reluat ca un veritabil vârf.
Poli a întors rezultatul după ce a început de la 0-1! Fix înaintea pauzei. Defensiva roș-albilor a fost penibilă la această fază.
Dinamo nu mai avea ce face, a trecut în ofensivă încă de la începutul reprizei secunde. Și, din nou, au fost premiați. „Câinii” nu știu să se apere, dar pun presiune și primesc recompense în atac. Fundașii Iașiului Samayoa – Todoroski au fost cel mai mare dușman al porții lui Fernandez.
La capătul unei acțiuni ofensive extinse, Dinamo a egalat: Sivis a centrat spre zona unde era Neagu, iar Todoroski (57) a lovit ireal de prost balonul și și-a dat autogol.
Bordușanu (75) a avut o poziție bună, prea bună. Dar a nimerit doar bara! Deși a avut timp să-și facă mingea cum se poate mai bine. Selmani (79) s-a descurcat bine, în sensul să scape din marcaj, doar că n-a mai avut suflu și a tras telefonat.
Au fost niște preluări jenante pentru nivelul primei divizii, cu toată munca depusă de jucători. S-a terminat 2-2, cu jucătorii epuizați, dar aproape de o încăierare de „cocoși”. Dinamo scoate un punct, dar a fost plătit scump, cu accidentări, în perspectiva derby-ului cu Rapid!
Citește și