Dinamo poate reajunge pe podium, dar este lovită de probleme de lot

Astăzi, începe etapa a 19-a a sezonului regulat, una foarte important prin prisma locurilor din clasament. A pozițiilor din top 6, în special.

Dinamo se pregătește pentru meciul cu Gloria Buzău din campionat, sâmbătă, ora 17:00, o partidă unde formația lui Zeljko Kopic țintește victoria și revenirea pe podium. Totuși, „câinii” joacă împotriva ultimei clasate.

Transfer înainte de meciul Buzău – Dinamo

Pare o misiune mai simplă, însă Gloria Buzău a pus probleme roș-albilor și în ediția petrecută în liga secundă, 2022/2023, iar deunăzi Dinamo n-a putut izbândi pe terenul celor de la Metalul Buzău, în Cupa României.

Gloria Buzău a anunțat transferul lui Israel Puerto (31 de ani), fundaș central spaniol, cu două zile înainte de meciul cu Dinamo din Superliga.

Puerto era liber din iulie, după ce s-a despărțit de Al-Jabalain, echipă din liga a doua din Arabia Saudită. Stoperul spaniol se va alătura lotului lui Eugen Neagoe, dar are șanse mici să joace în acest final de an.

Dinamo se confruntă cu probleme de efectiv înaintea acestui meci contra echipei lui Eugen Neagoe. Hakim Abdallah a ieșit accidentat în meciul de Cupă și, cel mai probabil, va absenta pentru câteva săptămâni, fiind suspect de o leziune musculară.

Mai multe probleme medicale

Kennedy Boateng a ieșit accidentat în partida cu Sepsi, scor 1-1, însă există speranțe că va fi recuperat până mâine.

De asemenea, Antonio Luna este așteptat să evolueze pe flancul stâng al apărării, în condițiile în care Raul Opruț este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Astăzi, după prânz, Dinamo are conferință de presă la Săftica, acolo unde vor participa Zeljko Kopic și Patrick Olsen.

Mijlocașul danez vrea să mulțumească și unei persoane speciale, care l-a ajutat într-o problemă personală, când fiica sa a căzut deunăzi în lacul Herăstrău.

Citește și

Cum va fi vremea de acum până la Revelion. Vom avea zăpadă de Crăciun?