Dinamo cu tupeu: ”Jucătorii au arătat asta”

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, le-a transmis un mesaj fotbaliștilor, staff-ului lui Ovidiu Burcă, precum și suporterilor „câinilor roșii”, în prima zi din 2023.

Omul numărul unu din conducerea lui Dinamo i-a felicitat pe fotbaliști și antrenori pentru munca depusă în a doua parte a anului, le-a mulțumit fanilor pentru tot sprijinul acordat echipei și n-a uitat nici să-i ”înțepe” pe cei care au pus bețe în roate clubului în ultima perioadă.

”A fost un an în care am văzut că drumul spre iad e pavat cu bune intenții”

”2022 a fost un an dificil. Un an în care am văzut, mai bine ca oricând, că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Ideile sau planurile unora dintre dinamoviști, oricât de bine intenționate ar fi, nu sunt suficiente sau sunt de-a dreptul nocive pentru Dinamo.

Cei care au făcut cel mai mult rău clubului Dinamo sunt, din păcate, «dinamoviști». Unii sunt dinamoviști până când vine vorba de bani – buzunarul lor primează.

Alții sunt dinamoviști până la propriul orgoliu – ideile lor primează. Ultimii dinamoviști nocivi, dar nu cei din urmă, sunt cei ai căror opinii, adesea ilogice, lipsite de competență sau pline de disonanță cognitivă, primează, în detrimentul clubului – chiar dacă aceștia nu dețin o educație aferentă sau o înțelegere suficient de bună a managementului, business-ului, dreptului sau a altor domenii relevante pentru club, aceștia își exprimă cu convingere ideile și încearcă să și le impună, în spațiul public.

În ciuda tuturor adversităților, adesea venite din rândul unor presupuși dinamoviști și în ciuda dificultăților cu care ne-am confruntat în această primă parte a sezonului, am reușit să ținem clubul în viață”, afirmă oficialul dinamovist, în mesajul publicat de pagina oficială de Facebook a roș-albilor.

”Fără suporteri, clubul Dinamo nu ar mai fi existat!”

”Mai mult decât atât, chiar dacă situația economică internă este mai dificilă ca oricând, suntem la doar două puncte de Top 6 și avem șanse reale pentru a ne clasa pe un loc de play-off, după următoarele trei etape.

Pentru realizările din 2022, vreau să le mulțumesc în primul rând suporterilor – atât celor din programul DDB, cât și celor care au fost alături de club în orice mod – fără ei, clubul de fotbal Dinamo nu ar mai fi existat”, mai spune Vlad Iacob în mesajul transmis către suflarea dinamovistă. 

”Jucătorii au început să arate ce înseamnă spiritul lui Dinamo”

”Le mulțumesc tuturor jucătorilor noștri pentru dedicare și pentru că au început să arate ce înseamnă spiritul lui Dinamo, în teren. Le mulțumesc tuturor celor din staff-ul tehnic și lui Ovidiu Burcă, pentru că au acceptat această provocare, alături de mine. Le mulțumesc celor din management, din departamentele administrative ale clubului și celor din Academia de copii și juniori – Dinamo trăiește astăzi și datorită lor.

Ca să ne realizăm visul – acela de a reconstrui clubul după cele mai bune principii și de a-l readuce în vârful fotbalului românesc, avem nevoie de câteva elemente esențiale, în 2023.

În Noul An, trebuie să fim determinați, dar să respectăm emoțiile, gândurile și dorințele celorlalți. Să ne urmăm motivația, spre visul nostru, dar să fim altruiști și să îi ajutăm și pe cei de lângă noi. Să inovăm și să arătam că lucrurile bune pot fi făcute și cu transparență, la lumină, conferind încrederea pe care toți suporterii dinamoviști și-o doresc de atât de mult timp.

Toți cei care își doresc cu adevărat binele lui Dinamo trebuie să înțeleagă că e nevoie de unitate mai mult ca oricând. Pentru a putea salva clubul și pentru a-l readuce acolo unde îi este locul, avem nevoie de voi – de toți cei care vă doriți cu adevărat binele lui Dinamo. La mulți ani!”, a transmis Vlad Iacob, administrator special Dinamo.

Citește și

Mesajul Patriarhului Daniel de Noul An 2023: Omul superficial cere ajutorul lui Dumnezeu doar la necazuri