Dinamo x HILS, parteneriat de succes: „Mi-aș dori Europa”

Dinamo și-a fixat drept obiectiv în noul sezon să se lupte pentru titlu, locurile 1-3. A ratat de puțin o calificare în cupele europene în sezonul precedent, fiind învinsă de FCSB la barajul pentru Conference League.

Ultima dată, a jucat în preliminariile Europa League în 2017.

Parteneriat sigur între Dinamo și HILS Development

De mai bine de doi ani, clubul alb-roșu are un parteneriat cu HILS Development, deținut de Ionuț Negoiță. Fostul conducător al „câinilor” a decis să revină aproape de „haită”, doar în calitate de sponsor, cel puțin momentan. Și parteneriatul continuă.

„În urmă cu 2 sezoane, HILS s-a alăturat proiectului Dinamo și a decis să rămână parte din familia Dinamo în continuare.

Dinamo va reveni în vârful fotbalului românesc, însă pentru a realiza acest obiectiv, este nevoie de parteneri de încredere, care să fie alături de club în această misiune asumată. HILS a dovedit în aceste două sezoane că este un partener de încredere, care pune preț pe calitate, și ne bucurăm să-i avem alături și în acest sezon competițional.

Comunitate, încredere și performanță, aceste valori definesc nu doar modul de lucru, însă și relația dintre club și partener!
Al treilea an al parteneriatului debutează cu ambiții mai mari, dorință de performanță și încredere în tot ceea ce s-a clădit în acești doi ani de parteneriat!

Mulțumim HILS pentru că sunteți parte din acest proiect!”, au transmis cei de la Dinamo pe rețelele de socializare.

Ionuț Negoiță apreciază ce se întâmplă la Dinamo: „S-a schimbat totul în bine”

Ionuț Negoiță este impresionat de modul cum s-a transformat Dinamo în ultimii ani și a explicat de ce sprijină financiar clubul prin contractul de sponsorizare.

”Dinamo s-a schimbat, dar s-a schimbat totul în bine.

Dacă ar fi să vorbesc de cei opt ani în care am fost la Dinamo, şi eu am contribuit cu mulţi bani de acasă şi ulterior am mai pierdut vreun milion şi ceva prin insolvenţă.

Face parte din poveste şi nu-mi pare rău, pentru că mi-am asumat că acest sport are nevoie de susţinere financiară.

Parcursul pe care îl văd este unul care dă încredere. Anul trecut chiar a fost un an reuşit, chiar dacă unele lucruri n-au putut fi bifate. Pentru a construi o echipă este nevoie de răbdare şi de timp.

Sunt optimist că lucrurile vor fi mai bune decât anul trecut. Jocul în cupele europene este un obiectiv foarte important şi sper să se reuşească. Mi-aş dori să vin şi eu la meciuri prin Europa şi să susţin echipa”, a declarat Ionuț Negoiță.