Dinamo, lovituri tari în mercato, azi: alți doi jucători de la CFR Cluj!

Dinamo a reușit șase transferuri până ieri, dar azi ”a bubuit” reușind trei mutări care dau speranțe suporterilor că se va realiza salvarea de la retrogradare!

După ce l-a prezentat pe portarul Cristiano Figueiredo, 31 de ani, Dinamo a ajuns la un acord cu mijlocașul Jonathan Rodriguez (31 de ani), care vine sub formă de împrumut de la CFR Cluj, a scris GSP.RO. El va ajunge în Ștefan cel Mare ”la pachet” cu atacantul Dusan Celar (25).

Ajutor de la campioni

În a doua parte a sezonului, Jonathan Rodriguez și Dusan Celar vor evolua în tricoul alb-roșu. Dinamo a ajuns la un acord cu CFR Cluj în privința cedării celor doi fotbaliști, lucru confirmat de conducerea clubului pentru GSP.ro.

Adus de CFR Cluj în vară, după ce i-a expirat contractul cu FC Botoșani, Jonathan Rodriguez a început sezonul ca titular incontestabil. Sub comanda lui Marius Șumudică, a fost piesă de bază a echipei, adunând 18 meciuri în toate competițiile. După venirea lui Dan Petrescu, la finalul lunii august, Rodriguez a mai prins pe teren doar câteva zeci de minute.

Jonathan a fost scos de pe lista pentru campionat a CFR-ului, astfel că a fost plătit de campioană doar pentru a se antrena alături de echipă.

Dusan Celar, la Dinamo

În curtea lui Dinamo ajunge și Dusan Celar, un atacant sârb în vârstă de 25 de ani, adus de CFR Cluj în septembrie 2021 pentru echipa a doua.

Înainte să ajungă în România, Celar evoluase doar pentru cluburi din țara natală, precum Smederevo, FK Sindjelic Belgrad și BASK Belgrad.

Mandic, ultimul pe lista lui Dinamo

Ultima piesă din puzzle rămâne Nikola Mandic, un atacant central în vârstă de 26 de ani care a jucat ultima dată la Rudar Prijedor, în Bosnia.

El este așteptat să semneze în weekend și ar fi ultimul transfer al lui Dinamo în această iarnă.

Citește și

Alexandru Rafila: certificatele Covid fără doza booster și mai vechi de 9 luni expiră din 1 februarie