--> -->

Dinamo l-a anunțat azi pe Florin Prunea: ”Ai de primit această sumă”

Florin Prunea a primit, miercuri, 6 septembrie, un fluturaș de salariu care îl înștiințează de faptul că are de primit peste 30.000 de euro din partea lui Dinamo!

Răzvan Zăvăleanu i-a dat vestea cea mare lui Prunea, care urmează ca în termen de maxim 30 de zile să aibă banii virați în cont.

Fostul mare portar are salarii restante în valoare de 163.973 lei (n.r. – aproximativ 33.000 de euro) din ultima perioadă în care a activat în cadrul clubului alb-roșu.

”Nu s-a pus problema ca eu să mă întorc împotriva clubului”

„(n.r. – Florin Prunea trebuie să primească 163.973 de lei, conform creanței salariale pe care o deține în tabelul definitiv al creditorilor SC Dinamo 1948 SA) Chiar astăzi am primit din partea lui Răzvan Zavaleanu o hârtie pe care o să o semnez și în 30 de zile o să îmi între banii în cont.

Este vorba despre salariile mele pe perioada cât am fost la Dinamo și nu am fost plătit.

(n.r. – e cea mai mare sumă din tabel) Păi, că nu am fost plătit. Probabil, restul din club, din perioada respectivă, și-au luat banii, în afară de mine.

Da, nu am avut ce să fac, am avut o relație foarte bună cu Răzvan, când a fost vorba de semnătura mea am fost de acord. Nu s-a pus problema ca eu să mă întorc împotriva clubului sau să cer falimentul, cum am văzut că s-a mai întâmplat. E o chestiune legală. Și acum, dacă ar fi cazul să pot să ajut cu ceva, fără niciun fel de probleme”, a declarat Florin Prunea, la EXCLUSIV Dinamo la Prosport.

Florin Prunea a fost președintele lui Dinamo în sezonul 2019 – 2020

Salariile restante pe care trebuie să le primească Florin Prunea sunt din sezonul 2019 – 2020, în care a fost președintele celor de la Dinamo.

Imediat după despărțire, fostul mare portar a avut o discuție cu avocatul clubului din „Ștefan cel Mare” și au căzut la o înțelegere, pentru a nu se ajunge în instanță.

Citește și

Volodimir Zelenski atenționează România: ”Orice tip de restricţii împotriva exporturilor ucrainene contribuie la distrugeri”