Dinamo – CFR Cluj este o adevărată finală pentru locul 3, sâmbătă seară, de la ora 21:00. În condițiile în care Zeljko Kopic are probleme de lot mari, Opruț – suspendat, Karamoko, Mazilu, Soro, Mărginean – accidentați, „câinii” își recapătă poate cel mai important jucător: galeria!
Comunicatul clubului
Clubul și suporterii încearcă să se pună de acord după „războiul siglei”.
„Reprezentanții suporterilor și oficialii clubului Dinamo s-au întâlnit și au convenit că procesul de rebranding era necesar pentru a obține independența față de terți.
Procesul de redefinire a noii identități vizuale va continua într-un grup de lucru mixt, iar în săptămânile următoare vor fi selectate agențiile cărora li se vor transmite caietele de sarcini.
Dorința comună este obținerea unei identități vizuale care să reprezinte istoria și idealurile clubului Dinamo și ale suporterilor săi”, a transmis clubul Dinamo pe canalele oficiale de comunicare.
Comunicatul PCH
„Peluza Cătălin Hîldan își menține poziția de dezacord total față de sigla prezentată săptămâna trecută.
În acest sens, vom adopta o formă de protest care se va manifesta în mod continuu, până când noua siglă va fi schimbată oficial.
Astfel, am decis următoarele:
– Ne vom întoarce pe stadion începând cu următorul meci, cel cu CFR Cluj, de sâmbătă, ora 21:00, jucat pe Arcul de Triumf.
– Intrarea în peluză se va face începând cu minutul 10 al partidei; până în acel moment, peluza va fi lăsată goală.
Toți dinamoviștii care intră în Peluza Cătălin Hîldan vor trebui să respecte aceste reguli, pentru a crea un spirit unitar care să asigure continuitatea identității clubului.
Suntem alături de toate celelalte grupuri în această luptă, indiferent de forma de protest adoptată”, au transmis cei din Peluza Cătălin Hîldan.
Comunicatul DDB
„În urma discuțiilor dintre reprezentanții suporterilor și conducerea clubului Dinamo, salutăm faptul că s-a ajuns la un acord privind continuarea procesului de definire a noii identități vizuale într-un cadru organizat și consultativ.
Considerăm că acest pas confirmă necesitatea implicării reale a suporterilor în deciziile care țin de identitatea clubului. Dinamo înseamnă mai mult decât un brand – înseamnă istorie, valori și o comunitate care trebuie reprezentată corect.
În acest context, ne exprimăm clar poziția: varianta de siglă prezentată anterior nu corespunde acestor așteptări și trebuie schimbată.
Susținem constituirea grupului de lucru mixt și implicarea profesională în alegerea unei identități vizuale care să respecte tradiția și să unească toate vocile dinamoviste. Program DDB își asumă reprezentarea suporterilor în acest proces și va desemna trei membri, cu mandat clar, care să facă parte din grupul de lucru.
Respectăm și susținem formele de protest adoptate de Peluza Cătălin Hîldan, ca expresie legitimă a atașamentului față de identitatea clubului, și considerăm că unitatea suporterilor este esențială în această perioadă.
Facem apel la responsabilitate, calm și solidaritate. Este important ca, dincolo de diferențele de exprimare, să rămânem o singură voce atunci când vorbim despre viitorul lui Dinamo.
Obiectivul nostru este comun: o identitate care să ne reprezinte pe toți și un club puternic, respectat și susținut”, au transmis cei din DDB.
Citește și
Mănăstirea „dintr-un vis”, la 145 de kilometri de București. Un peisaj superb
