Dinamo și Buzău s-au întâlnit în această după-amiază într-un amical înainte de finalele pentru play-off, în fața a 500 de spectatori, în Zăvoi.
Ambele echipe sunt angrenate în lupta pentru play-off, vor urma dueluri aprige e final de sezon regulat. A ieșit o remiză spectaculoasă, 2-2.
Dinamo a început în formula Fara – Moura, Bena, Patriche, A. Șerban – Dudea, N. Roșu, I. Roșu – Delciu, Al. Pop, Borcea.
Rezerve: Dujmovic, Demici, Iglesias, Stanciu, Ionescu, Buhăescu, Giafer, Tomozei, Bobea, A. Irimia, D. Irimia, Florescu, Ghezali.
Rămân greșelile din defensivă
Startul de meci a fost unul echilibrat, niciuna din echipe nu a reușit să creeze pericol, multe pase la centrul terenului. Dinamo a deschis scorul, Moura a centrat, mingea a ajuns la fundașul stânga Alin Șerban, care a tras tare la colțul lung. 1-0 pentru Dinamo.
Avantajul nu a durat foarte mult, Buzău a egalat în urma unei faze fixe, corner executat foarte bine, Lopez se înalță bine, Fara nu a putut interveni și Buzău egalează. Buzoienii au cerut și penalty în minutul 22, dar arbitrul a dat simulare.
În minutul 32, Delciu a recuperat bine o minge și a fost faultat dur la marginea careului, o gafă mare a lui Stoian, portarul gazdelor. Dinamo avea o bună șansă de la marginea careului. Au obținut buzoienii o fază de contraatac, 2-1 contra 1, nepermis, dar Fara a avut o intervenție bună, un șut slab cu stângul a lui Honciu.
Și bune, și rele
Delciu, cam singura soluție U19 pentru un loc în teren, cu excepția lui Oncescu, nu a făcut o primă repriză prea bună, titularizarea lui Delciu ar rezolva problema portarului, dar nu pare pregătit să joace titular, conform celor de la Radio Dinamo, prezenți la meci.
1-1 scorul la pauză, o prima parte în care Dinamo a avut mai mult posesia, dar nu a reușit să-și creeze ocazii de poartă, Buzău a avut câteva oportunități pe contraatac, erori în apărare, care în mod normal nu vor exista și în cele oficiale. Urma ca Burcă să schimbe la ieșirea de la cabine.
Demici, Gorka, Buhăescu, Giafer, Iglesias, Tomozei, Ghezali au intrat la pauză, normal într-un astfel de meci de pregătire. Bena face o mare greșeală în startul reprizei secunde, dar Buzău ratează o șansă uriașă.
Dinamo reușește să treacă din nou în avantaj, Delciu pasează foarte bine pentru Iglesias, scăpat singur cu portarul și Iglesias marchează cu ușurință.
Buzău a avut o șansă incredibilă de a marca, Fara respinge în față, Burlacu trimite peste stadion din câțiva metri, uriașă oportunitate, o nouă intervenție ezitantă a portarului dinamovist, respingere nepermisă în față. Un ritm mai alert în partea a doua, a intrat bine Iglesias, se vede calitatea mijlocașului spaniol.
Mai multe ocazii pentru gazde, dar Dinamo este cea care conducea cu 20 de minute înainte de fluierul de final, se vede că nu sunt foarte bine legate relațiile de joc în acest sistem. Delciu a ieșit din teren în minutul 70 și a intrat Vlăduț Stanciu, un tânăr născut în 2005, din propria pepinieră.
Urmează emoțiile de la Iași
Ștefan Fara se vede că nu are minute și a intervenit greșit, a respins cu capul până la 25 de metri de poartă, a revenit greu în poartă și a primit un gol de la distanță. Un 2-2 meritat, ținând cont de numărul ocaziilor.
Fara are pe urmă două intervenții foarte bune, un șut de la marginea careului respins în corner, apoi un șut deviat la colțul scurt, reflex bun al lui Fara. Acest aspect este frustrant, are astfel de intervenții bune, de reflex, dar erori nepermise pentru acest nivel.
Un test util până la urmă pentru Dinamo, Burcă și băieții cred că și-au atins scopul cu acest meci, au fost folosiți mare parte din jucătorii din lot, un ultim meci de pregătire înainte de dubla de foc cu Iași și Brașov.
Citește și
Se va prelungi compensarea cu 50 de bani a prețului la combustibili? ”Avem semnale”