--> -->

Dinamo dă drumul la ”câini”: ”A fost furtună”

Dinamo începe astăzi o săptămână extrem de important pentru istoria imediată a clubului.

Așteaptă și vești pozitive vizavi de noul plan de reorganizare, modificat, în timp ce la Săftica se pregătește etapa de la Iași, de sâmbătă, de la ora 16:00, contra unui adversar foarte tare în lupta pentru play-off. Orice pas greșit poate elimina Dinamo din lupta pentru top 6 și a promovării, practic.

Unul dintre oamenii care au contribuit la revirimentul echipei după un start greoi, dacă nu chiar prost, de campionat este antrenorul Ovidiu Burcă. Și-a revenit și el, odată cu echipa.

Schimbările masive din lot, nemulțumirea celor rămași după retrogradare, problemele salariale, lipsa de pregătire fizică au pus o piedică uriașă în drumul spre revenirea în Liga 1.

”Vedem primele raze de lumină”

”În vestiarul lui Dinamo a fost o furtună. Jucătorii erau demoralizați, clubul în general era cu o stare de spirit la pământ. Am muncit mult pentru ca jucătorii care au fost și anul trecut aici să-și redobândească starea de spirit pe care o pierduseră, ușor-ușor vedem primele raze de lumină după o perioadă foarte complicată.

Inițial, am vrut să văd ce se întâmplă, am analizat foarte bine. Vezi altfel din exterior, am vrut să înțeleg momentul pe care îl traversa Dinamo. Pe firul rațiunii poate că nu m-aș fi înhămat niciodată. În lupta asta între logică, rațiune și ce spune inima, am ales calea sentimentală.

Cred că aș fi regretat toată viața dacă nu aș fi venit acum la Dinamo. Pe de altă parte, lucrurile mari n-au fost făcute pe linia logicii și rațiunii, s-au realizat când inima a spus că acolo ar trebui să fii, adică să iau decizia și să mă alătur lui Dinamo. Lucrurile nu sunt întâmplătoare”, a spus Ovidiu Burcă pentru Playsport.

La ce visează antrenorul

”Visez cu ochii deschiși să putem readuce clubul în prima ligă, să avem stadionul nostru… dar nu mă îmbăt cu apă rece, nu fac planuri pe termen lung. E un management de criză, de la săptămână la săptămână. Trebuie să fim realiști, următorul meci e următorul pas.

Retrogradarea nu a fost întâmplătoare, a fost un cumul de factori. Înaintea noastră, lucrurile au fost cum au fost, la toate nivelurile”, a mai spus tehnicianul de 42 de ani.

Dinamo a disputat un ultim meci de pregătire împotriva unei echipe contracandidate pentru ocuparea unui loc în primele 6, Gloria Buzău. A fost 2-2 în deplasare, înaintea partidelor de la Iași și Brașov.

Citește și

Dani Oțil i-a dăruit o mașină soției sale de ziua ei de naștere