Dinamo, atac dur la adresa lui Marcel Bîrsan: ”A pozat”

Dinamo a pierdut în prima etapă din 2022 la Pitești, 1-2 cu FC Argeș, dar scorul final a fost influențat de erorile lui Marcel Bîrsan.

Dacă penalty-ul acordat la intervenția lui Patriche, din care gazdele au punctat a doua oară pe tabelă, este discutabil, în schimb anularea golului lui Cosmin Matei, la scorul de 0-1, este evidentă ca fiind o mare greșeală.

A scos mingea din poartă

La 24 de ore de la înfrângerea suferită de Dinamo cu FC Argeș, scor 1-2, reprezentanții proiectului ”Doar Dinamo București” au emis un comunicat extrem de dur la adresa lui Marcel Bîrsan, arbitrul care a oficiat partida de la Pitești.

Sunt atacați nu doar arbitrul acestui meci, ci și oamenii care deleagă ”fluierașii” la meciurile roș-albilor.

”LĂSAȚI-NE SĂ NE SALVĂM! Am fi preferat ca ai noștri să joace prost și să câștige. Dar au jucat bine. S-au bătut pentru fiecare minge. Au arătat că pot atunci când își doresc să joace. Au alergat, au muncit și meritau măcar un egal. Nu pentru că un egal ne-ar fi încălzit foarte tare, dar ne-ar fi dat curaj, mai ales că urmează o serie de meciuri foarte grele.

Din păcate, parcă am fi blestemați ca atunci când jucăm să apară Marcel Bîrsan la centru. Anul trecut în aprilie, ne-am dus la Cluj cu o echipă cârpită. Nu știm ce șansă aveam în acel meci, în fața campioanei.

Dar cel care nu ne-a dat nicio șansă a fost tot Bîrsan. Două eliminări văzute doar de el, încă din prima repriză: Paul Anton și Bejan. Am rezistat eroic în 9 oameni, până în ultimele minute, când clujenii au reușit să înscrie. După acel meci, toată lumea a fost de acord că eliminările au fost gratuite.

”Controlor STB sau ospătar”

După acel meci, Bîrsan a pozat în victimă. S-a dus pe la Poliție să depună plângere că primește mesaje de la suporteri. Păi, nu plângere trebuia să depună Marcel. Trebuia să-și depună ecusonul FIFA. Și eventual CV-ul la forțele de muncă. Multă lume îl vede ca pe un bun controlor STB sau chiar ospătar.

La meciul de aseară, reclamantul Bîrsan a găsit prilejul perfect pentru a se răzbuna pe Dinamo și pe suporteri. Ne-a anulat un gol perfect valabil. Un gol spectaculos și curat. Matei a căzut în genunchi ca într-o rugăciune la moaștele Sf. Marcel, dar soarta meciului părea decisă încă dinainte de fluierul de start.

Noi pe cine trebuie să rugăm să avem parte de arbitraje corecte? E cineva prin CCA care ne aude? Urmează un meci cu una dintre cele mai favorizate echipe. Avem vreo minimă șansă să avem parte de un ARBITRAJ CORECT?”, au transmis cei din board-ul DDB.

Citește și

Traian Băsescu, mesaj savuros despre serviciile secrete: ”Până la mine traduceau din Eminescu”