Dinamo așteaptă să facă din nou spectacol: ”Să-l ajutăm”

Dinamo se pregătește de meciul de la Galați cu Oțelul, diseară, de la ora 21:00, care este văzut din nou ca o oportunitate de a renaște în perspectiva luptei pentru evitarea retrogradării.

Fiindcă, în prezent, acesta este obiectivul realist al echipei lui Ovidiu Burcă, în condițiile unei serii de trei eșecuri la rând în Superliga.

Zero pe linie de când Dinamo a ajuns în Liga 1!

Ovidiu Burcă speră să aibă la dispoziție cât mai curând jucătorii cu care a bifat promovarea lui Dinamo în primăvară.

Fotbalistul care a cunoscut cea mai mare cădere este francezul Lamine Ghezali.

Extrema de 24 de ani a avut o primăvară de vis, iar golurile sale, în special în meciurile importante, au readus Dinamo pe prima scenă. În schimb, și din cauza unor probleme medicale ce nu i-au dat pace, Ghezali a avut prestații lamentabile în Liga 1.

De aceea nu mai miră faptul că nu a mai fost titular în jumătate din partidele ediției. Nu a produs niciun assist sau gol pentru Dinamo! În total, opt meciuri fără nimic pozitiv.

A făcut show cu Oțelul în Liga 2

Acum, urmează meciul cu Oțelul la Galați. În play-off, cu dunărenii, francezul a făcut show! La București, la ”Arcul de Triumf”, a fost MVP-ul confruntării, dopietta la 3-0 cu trupa lui Dorinel Munteanu. La Galați, la 2-0 pentru ”câini”, Lamine a oferit un assist.

13 goluri și 5 assist-uri a adunat jucătorul crescut la St. Etienne în 31 de meciuri în ediția în care Dinamo a evoluat în eșalonul secund

În prezent, tehnicianul speră ca Lamine să redevină curând cel ce trăgea echipa după el și impresiona prin jocul său ofensiv.

Burcă are încredere în Ghezali

„Ghezali este recuperat 100%. Am avut răbdare cu el, avem în continuare. Acum, este la un nivel superior, Liga 1, intensitățile sunt mai mari, trebuie să avem încredere în el, este un jucător tânăr, care are potențial.

Trebuie să îl ajutăm, să îi dăm soluții noi. Venim din liga a doua, nu am câștigat en-fanfare, trece prin același proces lent, de adaptare la Liga I. Așa se întâmplă și cu mine.

Am zis că avem nevoie de 6 luni, toată lumea întreba de obiectiv, este mult mai greu față de începutul de anul trecut”, a comentat Ovidiu Burcă.

3 goluri și 2 assist-uri a bifat Lamine în barajul cu FC Argeș (6-1, 2-4)

Citește și

”Mica Elveție” este perla Ardealului. Care sunt atracțiile zonei