Dinamo aduce atacant cu meciuri în națională, din Franța

Conducerea lui Dinamo face orice efort pentru a-i oferi lui Flavius Stoican lotul cu care să lupte pentru salvarea de la retrogradare. După ce a produs transferuri în zona defensivă, acum se pune accentul pe atac.

Dinamo își întărește ofensiva cu atacantul african Desire Segbe Azankpo, care în ultimii doi ani a evoluat în ligile inferioare din Franța.

Liga a doua

Din informațiile GSP.ro, vârful născut în Benin este în tratative avansate cu Dinamo. El a evoluat în ultima jumătate de an la USL Dunkerque, locul 19 din 20 în Ligue 2, eșalonul secund francez, echipă în tricoul căreia a înscris un singur gol în 16 meciuri.

Înainte de a evolua pentru USL Dunkerque, Azankpo a evoluat pentru mai multe echipe din ligile inferioare din Franța (FC Villefranche, SAS Epinal, AS Pagny, Le Puy Foot), dar a avut și experiențe în afara Hexagonului, la FK Senica (Slovacia) și Oldham Athletic (Anglia).

Cea mai bună perioadă a avut-o la FC Villefranche, pentru care a contribuit decisiv la 10 goluri în 23 de meciuri (de 6 ori a înscris, de 4 ori a pasat decisiv).

Ce-l recomandă

Desire Segbe Azankpo are 14 meciuri pentru prima reprezentativă din Benin, în tricoul căreia a debutat în mai 2014, la câteva zile după ce împlinise 21 de ani.

Ultima dată a apărut la națională în noiembrie 2021, când a prins 5 minute pe teren într-un meci cu Madagascar, câștigat de Benin cu 2-0.
Dinamo mai așteaptă un atacant

Azankpo nu este singurul vârf care va semna cu Dinamo în aceste zile. La începutul săptămânii viitoare va ajunge în „Ștefan cel Mare” și Nikola Mandic, un atacant central în vârstă de 26 de ani care a jucat ultima dată la Rudar Prijedor, în Bosnia.

Cotat la 250.000 de euro pe Transfermarkt, Mandic are selecții în naționalele de juniori ale Croației, de la U14 la U19. Produs de Osijek (Croația), Nikola a mai jucat de-a lungul carierei pentru Cibalia, Dugopolje (în țara natală), Krsko (Slovenia) și Krupa (Bosnia). La Prijedor evolua din vara trecută.

Citește și

Traian Băsescu, mesaj savuros despre serviciile secrete: ”Până la mine traduceau din Eminescu”