Dinamo a început cu stângul noul sezon, 0-1 la Ploiești cu Petrolul. A rămas cu posesia și cu ratările, cele 3 puncte au fost câștigate de către „găzari”.
Maxime Sivis și-a încheiat aventura la Dinamo. Fundașul francez și-a luat rămas-bun de la suporteri imediat după înfrângerea suferită de „câini” în prima etapă a noului sezon din Superligă.
Maxime Sivis și-a luat adio de la Dinamo
Titular în partida de la Ploiești, Sivis a confirmat despărțirea de formația din „Ștefan cel Mare” imediat după fluierul final al jocului.
Transferul fundașului la FK Orenburg, formație din Rusia, este acum o chestiune de timp, iar francezul le-a transmis un ultim mesaj fanilor dinamoviști prezenți la Ploiești. Plecarea lui Sivis aduce în conturile lui Dinamo aproximativ 750.000 de euro.
Transferat de la Guingamp, francezul a avut un început dificil în tricoul alb-roșu, însă în sezonul trecut a devenit unul dintre cei mai constanți și apreciați jucători din echipa pregătită de Zeljko Kopic.
Dinamo i-a găsit deja înlocuitor
Oficialii clubului s-au mișcat rapid și au rezolvat deja înlocuitorul lui Maxime Sivis. Este vorba despre Dario Benavides, fundaș dreapta spaniol în vârstă de 23 de ani, format la academiile cluburilor Almeria și Sevilla, care a fost deja prezentat oficial.
Benavides este văzut drept soluția pentru postul rămas vacant după plecarea francezului și urmează să intre în programul echipei lui Nuno Campos în perioada următoare.
Citește și
Există viață și după scumpiri: prognoză optimistă, când ar putea scădea prețurile
