--> -->

Dinamo a învins FCSB la Liga de Tineret, împotriva tuturor calculelor

Un rezultat care ar trebui să-i inspire și pe cei de la prima formație a lui Dinamo București!

FCSB pornea ca mare favorită în derby-ul rundei în Liga de Tineret, cu Dinamo. Totuși, „câinii” au dat peste cap calculele, au revenit de la 0-1 și au învins formația roș-albastră, 2-1!

Voință, determinare, fotbal

Dinamo n-a avut un start grozav în Liga de Tineret. Doar 3 puncte în 3 meciuri și un golaveraj modest, 2-8. Dincolo, FCSB a început tare, două meciuri, șase puncte, 22-0 golaveraj.

Plus că pe teren erau portarul Alexandru Maxim, plus Luca Ciobanu, decarul Mihai Toma și George Gogescu, puștiul lăudat de MM Stoica. Toți cu apariții la prima echipă a liderului Ligii 1.

FCSB a fost cea care a și marcat prima. Chiar Gogescu, care a transformat un penalty contestat de cei aflați în tribune. A fost 1-1 la pauză. Alex Bărbuț l-a surprins pe Maxim, portar de 2.02 metri, cu un șut la colțul scurt.

Un fost jucător de la FCSB a adus victoria ”câinilor”

Victoria lui Dinamo a fost adusă de Mihai Istrate, fost jucător la FCSB. Șeptarul dinamovist a luat o acțiune pe cont propriu, a lăsat în urmă 3 adversari, apoi a împins mingea în poartă. Victorie pentru Dinamo, sărbătorită de puștii lui Marius Dulca pe teren, în aplauzele părinților, a notat GSP.

„Ne-am dorit mult. Am luptat pentru acest rezultat. Nu cred că e o surpriză. Cu multă muncă și onoare am putut câștiga acest meci. Suntem Dinamo, nu e o surpriză când bați FCSB”, a spus Alex Bărbuț, mijlocașul trupei din Ștefan cel Mare la finalul partidei.

Declarațiile învingătorilor

”A fost un meci bine pregătit. Emoția e mare, fiind un meci cu FCSB. Eu vin și de la ei. A fost o ambiție în plus. E o surpriză, dar noi am știut că-i putem bate”, a comentat și Mihai Irimia.

„E o victorie importantă. Ne dă speranță pentru viitor. Când te uiți la rezultatele trecute, poate fi o surpriză. Nu și pentru noi. E bine că avem un punct de plecare. Pentru că azi Dinamo se reconstruiește”, a precizat Marius Dulca, antrenorul lui Dinamo.

Citește și

Elena Udrea a răbufnit din spatele gratiilor: ”Se face că nu vede”