Dinamo nu a reușit să aducă un atacant pe care Zeljko Kopic l-a cerut din luna iulie, a rămas într-un portar de 21 de ani și altul de 19 ani, fără experiență la nivelul primei ligi, dar a reușit să mute, decisiv, la alt capitol.
Tot un fel de transfer. Clubul din Capitală a angajat un director de comunicare, pe Daniela Timofti, așa cum a anunțat Prosport.
Contract până la vară cu opțiune de prelungire
Andrei Nicolescu a confirmat mutarea, precizând că părțile ar putea să continue și în sezonul viitor.
Daniela Timofti s-a ocupat de partea de comunicare la „Țiriac Holdings” în ultimii ani. Aceasta a studiat comunicarea politică și a fost reporter la Jurnal TV, în Republica Moldova, iar acum face un pas important prin faptul că va interacționa cu lumea fotbalului.
„Pe noi ne interesa să avem mai mult decât un ofițer de presă, la Dinamo să fie un director de comunicare. A fost un proces de alegere pentru această funcție. A fost o perioadă în care am avut negocieri și am bătut palma cu ea de zece zile, așa cred.
Va fi un contract până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire și pentru sezonul următor”, a spus Andrei Nicolescu, pentru ProSport.
Bogdan Alecu s-a ocupat de relația cu presa după despărțirea de Ionel Culina
După despărțirea de Ionel Culina, ajuns imediat la CS Dinamo, Bogdan Alecu a fost cel care s-a ocupat de relația cu presa din partea clubului Dinamo.
Cu domiciliul la Sibiu, Alecu vine la București la fiecare meci al „câinilor”, acolo unde se ocupă, practic, de munca unui ofițer de presă.
Un cunoscut fan al lui Dinamo, Bogdan Alecu va lucra în continuare pentru clubul din „Ștefan cel Mare”.
Citește și
România va intra deplin în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Anunț OFICIAL