Fundașul central portughez Tomas Ribeiro (26 de ani), care poate evolua și fundaș stânga, s-a aflat în negocieri avansate cu Dinamo în această perioadă de transferuri.
Andrei Nicolescu, președintele clubului, anunțase zilele trecute că „sunt 70% șanse să-l luăm”.
Ar urma să semneze cu Beitar Ierusalim
În cele din urmă, fotbalistul ar urma să ajungă în Israel, la Beitar Ierusalim, formație care a terminat pe locul 4 în competiția internă.
Interesul lui Dinamo pentru Tomas Ribeiro venea în contextul în care „câinii” se bazează în acest început de sezon pe doi fundași centrali de meserie: togolezul Kennedy Boateng și israelianul Nikita Stoinov. Pe acea poziție poate evolua și Andrei Mărginean, mijlocaș central la bază.
Ribeiro e liber de contract după despărțirea de Farense, formație din Portugalia. Acesta este impresariat de agenția „Gestifute”, deținută de celebrul Jorge Mendes, în portofoliul căreia se regăsesc nume uriașe: Lamine Yamal, Vitinha, Joao Neves, Ruben Dias, Bradley Barcola sau Pedro Neto.
Ce spun israelienii
„Beitar Ierusalim, în discuții cu un fundaș portughez. Tomas Ribeiro, care a jucat la Belenenses, Grasshoppers și Vitoria Guimaraes, ar putea să se alăture echipei.
Beitar Ierusalim încearcă să își întărească apărarea și se află în negocieri avansate cu fundașul portughez Tomas Ribeiro, în vârstă de 26 de ani, care ar putea veni la echipă din postura de jucător liber de contract.
Ribeiro, care a părăsit recent clubul Farense, retrogradat în liga a doua din Portugalia, a mai jucat de-a lungul carierei la echipe precum Belenenses, Grasshoppers și Vitoria Guimaraes, adunând în total 104 apariții în prima ligă din țara natală”, scriu cei de la sport5.co.il.
Ce a spus zilele trecute Andrei Nicolescu
„(n.r. despre Tomas Ribeiro) Da, discutăm, dar încă o dată, sunt jucători care, ajungând la o cotă, când intră la discuții cu Dinamo se gândesc la condiții financiare pentru echipe de top din primele 7-8 campionate din Europa.
Negocierile avansează greu. Sunt discuții, chiar avansate. Probabil cam 70% șanse să-l luăm”, a declarat președintele dinamovist.
Citește și
Sindicaliștii din Educație amenință: „Vom boicota”. Ce se întâmplă cu începutul anului școlar